INS: Ce vor româncele
Astfel, studiul arată că cele mai multe românce dau naştere primului copil între 25 şi 29 de ani (peste 35.600 de nou-născuţi), ceea ce înseamnă o creştere cu 120% faţă de anul 1990. Peste 20.000 de femei nasc primul copil între 30 şi 34 de ani, ceea ce înseamnă de 3 ori mai mult decât acum 25 de ani.
La polul opus, cea mai dramatică scădere, cu 70%, până la 24.000 de naşteri, se înregistrează în categoria de vârstă 20-24 de ani.
"Femeile vor o carieră, siguranţă financiară, şi abia apoi se gândesc să facă şi un copil. Emoţional, multe persoane, bărbaţi şi femei deopotrivă, nu sunt pregătite pentru responsabilitate, angajament şi schimbarea stilulului de viaţă, inevitabil în contextul în care apare un copil. Totuşi, trebuie să ţină cont însă de curbele de fertilitate pe care le are femeia, dar şi de predispoziţia la infertilitate a bărbatului. Perioada optimă, biologic vorbind, este cuprinsă între 20 şi 35 de ani. Eu aş recomanda chiar până la 30, 32 de ani. Peste această vârstă, intervin o serie de argumente contra, dar şi de riscuri pentru mamă şi copil. În cel mai simplu mod spus, după 35 de ani şansele încep să scadă, iar după 40 de ani, se prăbuşesc dramatic", a declarat dr. Chadi Muheidli, medic obstetrică-ginecologie, specialist în reproducere umană asistată, citat într-un comunicat.