Inteligenţa emoţională nu se traduce „mot-a-mot”

Problema apare atunci când traversăm „graniţa” dintre culturi şi ne aventurăm într-o lume în care modul în care sunt exprimate emoţiile este complet diferit de cel din lumea noastră. Emoţiile variază imens de la o cultură la alta – atât din punctul de vedere al modului de exprimare, cât şi din cel al semnificaţiei aflate în spatele lor. Fără o înţelegere detaliată a acestor peisaje emoţionale, intrarea pe „terenul” altei culturi poate deveni, atunci când comunicăm cu oamenii din acea cultură, echivalentul traversării unui câmp minat.

Hai să luăm drept exemplu entuziasmul. În SUA, gestul prin care îţi arăţi entuziasmul într-un mediu de afaceri este considerat acceptabil cultural, chiar admirabil, în condiţiile în care este adecvat situaţiei. Atunci când îţi susţii cu argumente un punct de vedere într-o întâlnire de afaceri sau într-o şedinţă, este un lucru acceptabil să îţi exprimi opiniile cu multă pasiune; este ceva ce te poate ajuta să-i convingi pe cei din jurul tău. Sau, în cazul în care vorbeşti cu un potenţial angajator, el s-ar putea să interpreteze măsura în care eşti pasionat sau nu de acel job pe baza intensităţii cu care îţi exprimi interesul de a lucra în jobul pentru care candidezi şi a investiţiei de timp şi efort pe care ai făcut-o ca să te pregăteşti pentru interviu.

Entuziasmul necuvenit

Numai că în multe alte culturi entuziasmul este privit diferit. În Japonia există nişte limite stricte privitoare la momentul şi locul în care oamenilor le este permis să-şi manifeste emoţiile. În timpul unei zile de lucru obişnuite, japonezii nu sunt, în mod tipic, expresivi emoţional. Chiar dacă sunt încântaţi de munca lor, rareori vor arăta acest lucru. În afara serviciului, japonezii pot să arate foarte multe emoţii – de exemplu, când ies în oraş ca să bea ceva împreună cu colegii, când iau cina cu ei sau când „cântă karaoke”.

În China, autocontrolul şi modestia sunt preţuite peste tot, nu abilitatea cuiva de a-şi exterioriza emoţiile. Dacă exprimi prea mult entuziasm – mai ales în faţa şefului tău –, această manifestare ar putea fi văzută ca un mod de a te da în spectacol sau de a te da mare, un gest care, în mod tipic, este considerat necuvenit şi „nu ţi se iartă” în cultura chineză.

Expansivitatea tipic americană este „nepotrivită” cultural nu doar în culturile din Asia de Est. În Marea Britanie, oamenii sunt, de obicei, mult mai rezervați în gesturi şi mai reţinuţi în vorbe decât americanii. De exemplu, o realizare remarcabilă este caracterizată adesea cu o expresie de genul „Nu e rea!” Întreabă pe cineva ce mai face şi răspunsul tipic este „Bine…” (spre deosebire de „Grozav!” sau „Foarte bine!”, aşa cum s-ar putea să ţi se răspundă în SUA). Ceea ce americanii ar putea descrie la serviciu ca fiind o iniţiativă „nemaipomenită” ar putea trece „neremarcată” în Marea Britanie. Iarăşi, la fel ca în multe culturi din Asia de Est, britanicii preţuiesc mai degrabă moderaţia şi autocontrolul decât exprimarea emoţiilor.

Exprimarea emoţiilor, ca o limbă străină

Foarte puţini manageri sunt conştienţi de aceste diferenţe. S-ar putea ca şefii americani să fie surprinşi de lipsa de „pasiune” sau de „interes” a omologilor lor britanici sau asiatici când, de fapt, s-ar putea ca acei oameni să fie foarte interesaţi, dar, pur şi simplu, să arate acest lucru într-un mod diferit. În situaţia inversă, este posibil ca oamenii din afara SUA să fie frustraţi de cât de „superficiali” sunt americanii atunci când le oferă un zâmbet larg şi „cu gura până la urechi” sau o îmbrăţişare, şi să nu realizeze că s-ar putea ca aceste expresii ale americanilor să fie foarte sincere.

Date fiind aceste diferenţe, precum şi importanţa transmiterii clare şi corecte a unui mesaj atunci când comunicarea are loc între oameni ce aparţin unor culturi diferite, ce ar trebui să facă nişte manageri prevăzători? Un prim sfat ar fi să trateze emoţiile ca şi cum ar fi o altă limbă. Dacă ajungi să călătoreşti în Franţa sau să te muţi acolo, este inevitabil să înveţi franceza sau măcar câteva fraze-cheie. Tratează emoţiile în acelaşi fel!

Observă dacă oamenii sunt înclinaţi să-şi exprime emoţiile fără rezerve sau dacă şi le păstrează pentru ei, precum şi dacă, la fel cum se întâmplă în Japonia, există sau nu diferenţe privitoare la momentul şi locul în care oamenii îşi exprimă liber emoţiile. Diagnostichează orice decalaj care ar putea să existe între modul în care ţi-ai exprima emoţiile în cultura ta de origine şi modul în care vei interacţiona, exprimându-ţi emoţiile în cultura lor.

Asigură-te că afli şi înveţi, de asemenea, cum să reacţionezi în mod constructiv atunci când întâlneşti emoţii diferite de cele pe care le-ai exprima tu într-o situaţie similară. Dacă aştepţi un zâmbet de la şefa ta după ce sugerezi o idee nouă, dar, în schimb, primeşti o privire inexpresivă, nu presupune că ea îţi detestă ideea. Mai bine culege mai multe informaţii ca să-i înţelegi punctul de vedere.

Ai putea să pui apoi o întrebare de verificare, ca să îţi dai mai bine seama care este opinia ei: întreabă dacă propunerea ta a fost clară sau dacă i s-a părut că ideea ta a ţintit problemele sau preocupările pe care le are ea. Ţine cont de faptul că normele culturale diferă din punctul de vedere al măsurii în care gestul prin care pui asemenea întrebări este considerat a fi adecvat, dar ideea generală este să faci tot ce poţi pentru a colecta date care te ajută să descifrezi expresiile emoţionale, în loc să te bazezi doar pe reacţia sau presupunerea ta iniţială.

Emoţiile sunt o treabă delicată şi problematică atunci când treci în altă cultură, dar, dacă acorzi atenţie limbajului în care sunt exprimate şi îl înţelegi, te vei simţi împlinit şi mândru de tine – chiar dacă nu arăţi neapărat acest lucru.

(Andy Molinsky este Associate Professor, specializat în comportamentul organizaţional, la Brandeis International Business School)