Interamerican Pensii
Interamerican Pensii si-a majorat din nou capitalul social, atingand valoarea de peste 30 de milioane de euro. Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor a aprobat noua majorare a capitalului social pentru compania Interamerican - Societate de Administrare a Unui Fond de Pensii Privat SA.
"Suntem foarte mandri de ceea ce am realizat pana in acest moment, iar decizia actionarului majoritar al companiei, grupul Eureko B.V, de a majora a doua oara, intr-o perioada foarte scurta, capitalul social al Interamerican Pensii consolideaza imaginea companiei de jucator puternic pe piata pensiilor private", a declarat Besim Jawad, General Manager, Interamerican.
Cu acest nou aport de capital, Interamerican Pensii se situeaza in continuare pe locul al doilea in randul adminstratorilor de pensii, tinand cont de capitalul social al companiilor.
Dupa numarul de participanti, Interamerican Pensii este al cincilea jucator din piata, cu aproape 200.000 de participanti.