Întreprinzator în afacerile europene
În 1999, francezul Christophe Leclercq lansa la Bruxelles portalul EurActiv, dedicat în special celor interesaţi de dinamica legislaţiei europene. A fost o idee de milioane, de a folosi tehnologia care atinsese deja masa critică de utilizare, Internetul, ca platformă pentru o presă nouă, cea a afacerilor europene. Încă din ianuarie 2001, mi-am asociat numele cu acest proiect, crezând în potenţialul ulterior dovedit, al fezabilităţii afacerilor în mediul capitalei comunitare. În prezent, sunt directorul reţelei europene EurActiv.
Prin natura muncii pe care o desfăşor la Bruxelles am întâlnit şi schimbat opinii cu mii de persoane din capitala europeană, unii lucrând în instituţii UE, alţii desfăşurându-şi activitatea în misiuni diplomatice, reprezentanţe regionale, corporaţii, grupuri de interese industriale, sindicate, firme de consultanţă, camere de comerţ şi industrie, organizaţii neguvernamentale sau trusturi de presă. Dacă vorbim de informaţii despre Uniunea Europeană şi despre funcţionarea sistemului comunitar, inevitabil, numele Bruxelles-ului e primul care ne vine în minte. În timp, odată cu dezvoltarea Internetului, sursele online au devenit predominante. Asta nu înseamnă însă că doar stând în faţa calculatorului cunoaştem totul despre UE. Sunt mulţi în Bruxelles care se simt frustraţi că ceea ce trimit ei spre capitale „nu prinde“, „se vinde greu“, „e tehnic“, dar adevărul este undeva pe la mijloc.
Este nevoie de a localiza informaţia europeană şi de a comunica strategic şi tactic. A trecut timpul când un reprezentat al regiunilor, primind un document de 100 de pagini în limba engleză, îl trimite automat colegilor din ţară, fără să se uite atent peste document. Expertul european contemporan trebuie să citească atent fiecare material, să înţeleagă în primul rând el ce se doreşte cu acel document, să filtreze dacă este ceva important pentru regiunea de unde vine şi apoi să scrie 10-20 de rânduri în limba sa maternă despre această iniţiativă. Iar în plus, trebuie să recomande acţiune sau nu din partea factorilor de decizie. Credeţi-mă, altfel vor merge lucrurile dacă va exista o astfel de abordare. Iniţial EurActiv a dorit să devină un brand în lumea celor 100.000 de „actori europeni“ din Bruxelles, dar progresiv şi-a extins prezenţa şi în capitalele ţărilor membre ale Uniunii Europene. În prezent, cu 30 de ziarişti şi cu peste 600.000 cititori pe lună, EurActiv este considerat liderul presei afacerilor europene.
Proiectul EurActiv este gândit pe direcţia dezvoltării unei sfere publice europene. Prin parteneriatele de franciză pe care le are începând din 2003, EurActiv respectă cultura media din ţările unde desfăşoară activitatea, prin delegarea responsabilităţii editoriale în capitalele europene. Este “hibridul” unei “prese a UE”, care poate să ajute prin mecanismul creat comunicarea europeană. Cu sedii în 15 capitale europene, de la Paris, Berlin, Madrid, Varşovia sau Bucureşti, EurActiv se axează pe o puternică independenţă editorială la nivel naţional, dar şi pe un model de business sprijinit pe soluţii integrate pentru Guverne sau multinaţionale. „În prezent avem un parteneriat de colaborare cu Guvernul Elveţiei, dar în trecut am lucrat şi cu Guvernul american, turc sau ceh. Forţa financiară ne vine însă din permanente cooperări cu companii din Top Fortune 500 şi aici amintim nume precum Microsoft, Coca-Cola, General Electric, Lafarge, Boeing, Veolia, Arcelor Mittal, peste 50 de corporaţii beneficiare sau care au sprijinit în trecut proiecte EurActiv“, explică Christophe Leclercq, fondatorul EurActiv.
A contat foarte mult pentru EurActiv încă de la început definirea scopului companiei, „platforma care sprijină eficienţa şi transparenţa mediului legislativ comunitar“, apoi printr-o implementare susţinută s-a reuşit obţinerea poate a celui mai renumit brand non-instituţional din Bruxelles, deşi au fost şi ani grei precum cei ai crizei DotCom şi mai recent criza financiară mondială. Cu o cifră de afaceri la nivel european de aproximativ 4 milioane de euro pe an, şi cu un profit situat între 3% şi 6% în ultimii trei ani, EurActiv este un punct de referinţă pentru experţii europeni.
EurActiv are o prezenţă notabilă şi în România, încă din 2004, de la semnarea contractului de franciză. Brandul EurActiv în România a fost lansat de mine şi Manuela Preoteasa, cea care conduce şi în prezent biroul de la Bucureşti.
Extinderea pe mai multe paliere este o prioritate pentru EurActiv. Recentele birouri din Atena, Vilnius şi Roma au făcut ca EurActiv să fie prezent în 15 ţări europene, urmând ca în următorii cinci ani să se acopere întreaga Uniune Europeană. De asemenea, ca „proiect 2020“ se intenţionează prezenţe fizice ale EurActiv în principalele capitele mondiale Washington, Moscova şi Shanghai. EurActiv a semnat în luna august 2011 contracte cu parteneri din Croaţia, Muntenegru şi Islanda.
Combinând ştirile legate de UE cu dezbaterile politice, succesul formulei EurActiv se bazeazã în special pe dezvoltarea durabilă a portalelor gratuite adresate experţilor în afaceri europene din diferite ţşri. Succesul reţelei EurActiv ne-a determinat acum sã integram trei pieţe noi în portofoliul nostru. EurActiv s-a lansat de câţiva ani şi în social media prin marca BlogActiv, o platformă dedicată bloggerilor din afacerile europene. De asemenea, de câteva luni EurActiv a lansat şi varianta iPhone, versiunile EurActiv adaptate la Android şi Blackberry fiind prevăzute până la sfârşitul acestui an.