Investitorii străini recomandă creșterea treptată a salariului minim în România
În opinia investitorilor francezi și germani, evoluția salariului minim trebuie corelată cu creșterea productivității pe de o parte și cu cea a pieței muncii pe de altă parte. O mărire bruscă a salariului minim ar determina, în contextul negocierilor colective, o creștere în cascadă a masei salariale în ansamblu. De asemenea, aceasta ar pune sub semnul întrebării întregul sistem de recompensare a performanței forței de muncă aflată în tranșa de salarizare imediat superioară. Nu în ultimul rând, ar putea conduce la pierderea a numeroase locuri de muncă în IMM-uri, care vor fi în incapacitatea de a o absorbi în timp real.
Printre sectoarele cele mai afectate se află industria, agricultura și retailul, pentru care costul forței de muncă are o pondere semnificativă în costul global.
Recomandarea mediului de afaceri este de a asigura o ajustare progresivă a salariului minim la economia reală. O creștere a salariilor într-un ritm mai accelerat ar trebui susținută prin implementarea unor măsuri care să conducă la creșterea productivității muncii, calificarea profesională, îmbunătățirea infrastructurii, reducerea birocrației, nu prin acte administrative necorelate cu realitatea economică.
CCIFER și AHK reprezintă împreună peste 30% din PIB-ul României și peste 350 000 de locuri de muncă. În 2015, cele două camere de comerț și industrie au atras atenția în mod repetat asupra importanței de a avea o legislație a muncii flexibilă, care să pemită angajatorilor o activitate sustenabilă și previzibilă și care să mențină competitivitatea economiei românești. Printre măsurile propuse de cele două camere de comerț se numără efortul care trebuie făcut pentru ameliorarea sistemului de formare tehnică pentru a produce o forță de muncă calificată și adaptată la cerințele pieței.