Istoria unui destin confiscat
Cartea de faţă are menirea de a facilita înţelegerea unei experienţe extrem de dureroase şi profund personale, experienţă traversată vreme de patru decenii de către unul dintre oamenii cei mai verticali, un om care s-a stins într-o cunoaştere imperfectă – Viorel Baciu, victimă a comunismului. Cartea are ca scop restituirea (fie şi numai parţială, fie şi numai simbolică) a unui destin confiscat, în cuvintele autoarei, Mioriţa Baciu Got.
Într-un climat opresiv, când Securitatea lua măsuri aspre de reprimare a Bisericii Greco-Catolice, încercând să suprime rezistenţa credincioşilor şi a clericilor, preotul Greco-Catolic Viorel Baciu a fost “un exemplu de onoare în timpuri in care atâția au ales calea opusă, a dezonoarei,” cum notează Prof. Vladimir Tismăneanu. “Acest volum este o contribuție indispensabilă la înțelegerea strategiilor salvării spiritului, deci a sinelui, a Eului moral, atunci cand bezna ajunge să pără eternă, când cinismul oportunist face ravagii, când prea puțini intrezăresc o lumină la capătul tunelului. Îl recomand din inimă tuturor celor pentru care libertatea și demnitatea ființei umane sunt valori veșnice, esențiale și non-negociabile”,
menționează Vladimir Tismăneanu, Profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland-College Park, Washington, DC și Preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România.
“Cele mai vii mulţumiri le-am avut stând de vorbă cu oameni ori discutând şi plimbându-mă cu elevii mei. Acolo, la clasă, m-am împlinit şi i-am împlinit spiritual pe alţii. Acolo m-am regăsit şi am trăit cele mai strălucite clipe din viaţa mea. Cu greu m-am decis să aştern pe hârtie ultimele rânduri, care cuprind gânduri şi multe încer¬cări la care am fost supus până la suflarea mea cea de pe urmă. Un lucru să ştiţi toţi cei ce auziţi aceste reflecţii: că ele-s smulse din propria mea fiinţă, că ele reprezintă în totalitate numai Adevărul, pentru care martir am fost o viaţă întreagă”, spune Viorel Baciu