Istoria zilei de 4 decembrie
1816: James Monroe devine cel de-al cincilea președinte al SUA
James Monroe a fost președinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1817-1825 și autor al doctrinei Monroe. Perioada președinției lui Monroe a fost marcată de dispariția partizanatului politic, datorată războiului americano-britanic din 1812, fiind ulterior cunoscută ca Perioada bunelor sentimente (în engleză, Era of Good Feelings). Monroe a fost un politician important din perioada sa, deși partidul unit al democraților și republicanilor, Partidul democrat-republican, aproape că a dispărut de pe scena politică în decursul președinției sale din perioada1817-1825.
1959: Ca parte a programului Mercury, NASA trimite în spațiu misiunea Little Joe 2, care transportă maimuța Sam (Macaca mulatta) pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde.
Scopul acestui program era să trimită un om pe orbită. Așadar, la doar 20 de zile după misiunea Vostok 1, capsula Mercury, cu Alan Shepard la bord, a pornit într-un un zbor suborbital de 16 minute. Apoi, la o săptămână, capsula Liberty Bell 7, cu Virgil Ivan Grissom la bord, a pornit într-un zbor suborbital. La amerizare, capsula s-a scufundat, dar astronautul a fost recuperat cu succes. Tot în 1961, John Glenn a plecat într-un zbor orbital în misiunea Friendship 7.
A mai urmat un zbor de 3 orbite, Aurora 7, unul de 6 orbite, Sigma 7, și unul de 36 de ore, ultimul zbor spațial american cu o singură persoană la bord, Faith 7. Erau planificate și alte zboruri, ca Freedom 7 II. Programul Mercury a costat 384 mil. de dolari și s-a încheiat în 1963. Au participat 7 astronauți: Alan Shepard,Gus Grissom, John Glenn, Scott Carpenter, Wally Schirra, Gordon Cooper, supranumiți „The Mercury Seven”.
1996: A fost inaugurată filiala din România a companiei Microsoft
Microsoft Corp. este o companie americană, cea mai mare producătoare de software din lume, cu peste 90.000 de angajați în mai mult de 100 de țări. Deseori, numele firmei se prescurtează „MS”. Are sediul în Redmond,Washington, SUA. Este o companie care dezvoltă, produce, licențiază și face întreținerea la o gamă largă de servicii, în principal legate de calculatoare.
Fondată la 4 aprilie 1975, Microsoft a avut, la început, scopul să dezvolte și să vândă interpreterul BASIC pentru calculatorul Altair8800. Compania a fost fondată de către Bill Gates și Paul Allen, după ce, cu 3 ani în urmă, cei doi înființaseră compania Traf-O-Data, cu care însă nu au avut succesul scontat. Directorul general este în momentul de față Steve Ballmer. În decursul anilor, Microsoft a devenit din ce în ce mai mare: la mijlocul anilor 1980 domina piața cu sistemul de operare MS-DOS, care a fost urmat apoi de Windows.
De asemenea, Microsoft domină piața cu pachetul de software birotic Microsoft Office. Compania a activat în ultimii ani și în industria de jocuri video (consolele Xbox, Xbox 360 si Xbox One), precum și pe domeniul serviciilor digitale (dispozitivul mobil multimedia Zune, servicii web MSN și sistemul de operare Windows Phone).