Jakob Hausmann ia lecții de bucătărie moleculară
Jakob Hausmann, proprietarul restaurantului Mica Elveție din Capitală, dar și bucătarul șef al acestui loc, își perfectionează în permanență tehnica de gătit.
An de an acesta merge în Elveția la cursuri de bucătărie moleculară. Alături de bucătari de elită învață tehnici de gătit molecular, sous vide, tehnici de marinare și vacumare, timpi și temperaturi de preparare a diverselor tipuri de carne dar și tehnici de mise-en-place. De asemenea, chef-ul își perfecționează și lucrul în fața publicului. Jakob Hausmann folosește toate aceste deprinderi în bucătăria de la Mica Elveție, unde combină stilul de gătit clasic cu cel molecular. Rezultatul este unul cu totul special și delicios.