Jumătate din tinerii români doresc să ȋnceapă o afacere
Miercuri, 25 iunie, a avut loc prezentarea raportului Amway privind oportunităţile şi obstacolele antreprenoriatului la nivel global pentru anul 2013. Raportul a fost alcătuit ȋn luna martie de către GFK şi a inclus 24 de state printre care şi România, cuprinzând 1.071 de persoane din ţara noastră.
Conform raportului, atitudinea tinerilor cu vârste cuprinse ȋntre 15 şi 39 de ani este una foarte pozitivă atunci când vine vorba despre antreprenoriat. Jumătate dintre aceştia ȋşi doresc să ȋnceapă propria afacere şi consideră aceasta ca fiind un important pas ȋn carieră. Principala motivaţie a românilor pentru deschiderea unei afaceri este câştigarea unui venit suplimentar, spre deosebire de celelalte state incluse ȋn studiu, unde principalii factori motivaţionali sunt reprezentaţi de ȋmplinirea profesională, punerea ȋn practică a propriilor idei şi independenţa faţă de angajator. Ca şi ameninţări, predomină teama eşecului, criza financiară care ȋncă nu s-a ȋncheiat, precum şi riscul şomajului.
Din punct de vedere al mentalităţii, Ovidiu Folcuţ, Rector la Universitatea Româno-Americană, a declarat că românii au fost ȋnvăţaţi de mici cu o mentalitate de angajaţi şi nu de angajator. Exemplul oferit este acela al copiilor care sunt obişnuiţi să primească bani de la părinţi ȋn loc să aibă un buget fix săptămânal sau lunar pe care să ȋl gestioneze. Astfel, ei ȋşi dau seama că trebuie să facă ceva pentru a-şi mări suma de bani, atitudine de unde mai devreme sau mai târziu reies şi acţiunile antreprenoriale. De asemenea, acesta adaugă şi faptul că nu facultăţile ci tinerii trebuie să vină cu proprile idei de afaceri. Odată avută ideea, oportunitatea nu trebuie ratată chiar dacă asta ȋnseamnă să ai pierderi ȋn primă instanţă. „Instituţiile de ȋnvăţământ sunt responsabile doar cu educarea studenţilor despre cum ar trebui să fie puse acestea (ideile) ȋn aplicare”a declarat Ovidiu Folcuţ. Tot el spune că principala motivaţie din spatele tinerilor din România, cea a câştigării unui venit suplimentar, nu demonstrează decât că suntem o „ţară săracă”. „Toată lumea vrea sa fie şef ȋn zilele noastre, ȋnsă puţini sunt cei care se gândesc la stresul şi nivelul de muncă ce vine odată cu ȋntreţinerea unei afaceri.”
Eugen Stoica, director în Ministerul Educaţiei Naţionale, a ţinut să menţioneze importanţa relaţiilor dintre şcoli şi ȋntreprinderi, subliniind faptul că numai ȋn felul acesta se poate face legătura dintre partea teoretică şi cea practică. De asemenea, acesta a remarcat că ar trebui să se stimuleze mai mult educaţia antreprenorială din şcoli. „Spiritul de iniţiativă, capacitatea individului de a-şi dezvolta un proiect propriu, trebuie şlefuit ȋncă de pe băncile şcolilor, iar disciplina opţională de Educaţie antreprenorială nu este de ajuns.”
Părerile au fost ȋmpărţite ȋn cadrul invitaţilor chemaţi să comenteze rezultatele raportului, ȋnsă cu toţii au ţinut să transmită mai departe mesajul „Never fail to fail”. Orice insucces te ȋnvaţă, aducându-te mai aproape de reuşita finală.