Jurnalismul autentic a mai primit o șansă
Alte 7 întâlniri cu studenţii vor avea loc în centre universitare din Bucureşti, Piteşti, Ploieşti, Târgovişte şi Alexandria în perioada următoare. Cinci jurnaliste cu experienţă în presa românească şi străină le vorbesc tinerilor nu doar despre oportunităţile de dezvoltare în mass-media, ci şi despre relaţia pe care o pot avea cu presa care să-i ajute pe termen lung să-şi consolideze propriile alegeri de carieră.
Seminariile sunt o parte a proiectului Media FEM – Şcoala Naţională de Jurnalism, un proiect european al cărui obiectiv general este consolidarea principiului egalităţii de şanse şi de gen în cadrul comunităţii mass media. Scopul proiectului este acela de a instrui membrii activi și de a califica pe cei care doresc să intre în această comunitate, pentru conştientizarea drepturilor egale, depăşirea stereotipurilor culturale şi creşterea incluziunii femeilor şi grupurilor vulnerabile.
“A fost o plăcere să stau de vorbă cu studenții, alături de Irina Păcurariu, Liviana Tane și Mihaela Antoche, fiecare o profesionistă desăvârșită în domeniul ei. Mi-am dat seama că jurnalismul e mereu proteic, mereu nou, mereu pasionant. O meserie de care nu prea te poți plictisi pentru că mereu ai de învățat, trebuie să te adaptezi la schimbare. Și e o provocare să vezi cum poți adapta jurnalismul și comunicarea la fiecare din specialitățile facultăților unde am ajuns. O bucurie intelectuală și umană.” – Iuliana Alexa, redactor șef Psychologies
“Oricâtă experienţă ai avea într-un domeniu, oricât de bun specialist ai fi, oricât de spectaculoase ar fi proiectele tale sau rezultatele lor, nimic nu-ţi aduce satisfacţii mai mari decât bucuria să poţi da mai departe ceea ce ai, ceea ce ştii. Pentru că drumul pe care ai apucat tu poate să fie o cale deschisă pentru tineri mai talentaţi, mai buni, mai puternici, care să-ţi ducă munca mai departe.” – Liviana Tane, jurnalist, președinte Asociația Jurnalism pentru Șanse Egale
Asociația Jurnalism pentru Şanse Egale – JSE este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în anul 2013 şi are ca scop organizarea unor activități și implementarea unor proiecte de susținere și reprezentare a principiului egalității de șanse și de gen în mass-media și în societatea românească prin promovarea de inițiative ale jurnaliștilor, organismelor non-guvernamentale și private, cooperarea, schimbul de informații, realizarea de formate și materiale de presă scrisă și tv care să contribuie la promovarea principiului de egalitate de șanse și gen.