Kaufland crește salariul minim din martie anul viitor
În funcție de vechime, salariul unui lucrător comercial poate ajunge chiar și până la suma de 3.800 lei brut, aceasta cuprinzând sporuri și tichete de masă, anunță compania.
De asemenea, compania anunță și creșterea perioadei minime de concediu de odihnă anual, de la 21 la 22 lucrătoare, acordând astfel angajaților săi o zi de concediu în plus. „Kaufland oferă zile suplimentare de concediu de odihnă în funcție de vechimea în companie, ajungând până la 25 de zile pe an, cu 4 zile mai mult decât prevede legislația României. Pe lângă acestea, compania recompensează implicarea angajaților săi în cauze sociale și acordă câte 2 zile libere plătite pe an pentru acțiuni de voluntariat” se anunță în comunicatul transmis de retailer.
Compania mai promite angajaților un program de lucru flexibil, „având o politică ce promovează menținerea echilibrului între viața personală și cea profesională”. Printre beneficiile pe care firma le acordă angajaților se numără și posibilitatea de a opta pentru servicii de asigurare voluntară privată de sănătate. Creșterile salariale au loc periodic în companie, ultima fiind implementată în luna mai 2016. Kaufland este prezent în România de 11 ani cu un număr de 110 magazine deschise și peste 15.000 de angajați.
La Lidl România salariul unui vânzător și al unui lucrător în depozite poate ajunge până la 2.999 de lei brut, cu tichete de masă incluse. Retailer-ul are aproximativ 4.000 de salariaţi.
În prezent salariul minim pe țară este 1250 de lei existând posibilitatea ca de anul viitor să fie majorat la 1450 de lei. Potrivit unei declarații a ministrului muncii Dragoș Pîslaru decizia privind salariul minim pe anul viitor va fi anunțată la finele lunii noiembrie.