Lectură, costume, robotică, imprimante 3D şi benzi desenate la singurul târg de carte SF&Fantasy din România
Cea de-a şasea ediţie a târgului va avea loc pe 1 şi 2 aprilie, la Centrul Cultural Casa Artelor din Bucureşti, între orele 11:00 și 19:00.
Acolo veţi putea descoperi ateliere creative și demo-uri fantastice, lansări de carte și dezbateri variate, benzi desenate, board games, concursuri cu premii surpriză și obiecte fan art.
Am spicuit din programul evenimentului:
– Poți cumpăra cu până la 50% reducere noi volume SF & Fantasy aduse de edituri precum Nemira, Paladin, Corint, Millenium, Herg Benet, Tritonic, Crux Publishing, Tracus Arte, romane polițiste în premieră la târg prin Crime Scene Press sau poți alege cele mai noi titluri în engleză, chiar nominalizate la Nebula, de la Books Express.
– Să crezi și să vezi: ți-am pregătit board games de la Red Goblin și benzi desenate de la HAC!BD, figurine printate 3D de la ResearchX.ro și fan objects de la Nyx Art și Wizz Art Room.
– Noutatea o reprezintă proiecția scurtmetrajului semnat Doina Ruști, în prezența autoarei
– Atelierele târgului te poartă în lumile SF ale Astronomiei și Roboticii, te învață să Desenezi Comics, să Scrii Creativ și să descoperi personaje Anime.
– Programul de evenimente din acest an îți dă ocazia să stai de vorbă cu invitatul special Dan Doboș și alți scriitori îndrăgiți precum: Ovidiu Eftimie, Michael Haulică, Oliviu Crâznic, Marian Coman, George Arion, Dănuț Ungureanu, Dragoş C. Butuzea, Şerban Andrei Mazilu, Alexandru Voicescu sau Sebastian A. Corn
Pe parcursul celor două zile vei avea ocazia să încerci să te transformi într-un personaj fantastic în cadrul sesiunilor demo de machiaj SF alături de Alina Diana Crisu și echipa sa, dar şi să călătoreşti în lumea albumului BD „Pășunile de Aur” prin live drawing cu autorul Mihai Grăjdeanu.