Legea managementului companiilor de stat va avea norme de aplicare în curând
"Celebra OUG 109 a devenit Legea 111. A intrat în vigoare în 4 iunie 2016 și prevede ca, în 50 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, toate autoritățile publice tutelare care au în subordine companii de stat să declanșeze procedura de selecție", a declarat ministrul într-o dezbatere despre proiectul privind Strategia Națională Anticorupție.
Ea a precizat că s-a format deja un grup de lucru pentru elaborarea normelor care au în vedere realizarea unui cadru unitar pentru stabilirea criteriilor de selecție a viitorilor manageri. Dragu a adăugat că se lucrează și la elaborarea metodelor de stabilire a indicatorilor de performanță financiari și nefinanciari, dar și a nivelului remunerației.
Legea conține, ca element de noutate, scrisoarea de așteptare a acționarului, care include planurile acestuia privind întreprinderea, pe termen mediu și lung. De asemenea, elimină exceptarea de la aplicare a multor societăți, inclusiv a societăților bancare, introduce obligativitatea selecției administratorilor la regiile autonome cu peste 500 de angajați de către un expert independent și reduce numărul de mandate pentru administratori de la cinci la maximum trei.