Liberalizarea preţurilor la energie
Prin urmare, preţurile reglementate pentru consumatorii industriali vor fi treptat eliminate până la finele anului 2013. Pentru gospodării, preţurile vor fi ajustate treptat pentru a se ajunge la nivelurile de piaţă până în anul 2017, şi nu până în 2015, cum se convenise iniţial. Veniturile guvernamentale suplimentare obţinute din liberalizarea preţurilor la energie ar putea fi direcţionate către atenuarea impactului pe care îl va avea ajustarea preţurilor asupra celor cu adevărat nevoiaşi. La gaze naturale, s-a convenit ca foaia de parcurs să fie discutată în cursul următoarei misiuni de evaluare. Între timp, guvernul va explora împreună cu reprezentanţii industriei posibile măsuri fiscale şi de reglementare care să guverneze explorarea, producţia şi distribuţia de energie.
Întreprinderile de stat continuă să aibă nevoie urgentă de reforme accelerate pentru a deveni mai eficiente. Aceste reforme includ vânzarea unor pachete minoritare sau majoritare de acţiuni într-o serie de societăţi şi introducerea managementul privat. Recent adoptata lege a guvernanţei corporatiste în întreprinderile de stat reprezintă un pas important în soluţionarea ineficienţelor. Sunt în curs de implementare strategii de reducere a arieratelor şi de aşezare a întreprinderilor de stat pe baze sănătoase din punct de vedere financiar. Va fi important să existe un cadru de reglementare puternic pentru a se asigura obţinerea unor preţuri rezonabile în cazul privatizării parţiale sau integrale a unor întreprinderi de stat.
Pentru anul 2012, guvernul îşi menţine angajamentul ferm de a reduce deficitul bugetului general consolidat până sub nivelul de 3 la sută din PIB (în termeni ESA). Reflectând nevoia de prudenţă, autorităţile continuă să vizeze un deficit (cash) de 1,9 la sută din PIB, sau de 2,1 la sută din PIB dacă se includ şi cheltuielile din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii. Atingerea acestor ţinte fiscale ambiţioase va necesita continuarea restricţiilor de cheltuieli.