Liceenii pot face gratuit un an de studii în SUA
Ambasada Statelor Unite ale Americii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice şi American Councils for International Education au lansat programul de burse FLEX (Future Leaders Exchange Program) în România.
"Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992. În 24 de ani, a oferit burse pentru peste 24.000 de liceeni din Europa, Eurasia şi Asia Centrală. Obiectivul programului este să promoveze înţelegerea reciprocă între Statele Unite şi ţările din regiunile în care funcţionează programul FLEX. Liceenii vor învăţa mai multe despre Statele Unite şi le vor vorbi americanilor despre ţările lor de origine. În 2016-2017, aproximativ 800 de liceeni vor învăţa în SUA în cadrul programului FLEX", arată Ministerul Educaţiei.
Pentru a obține o bursă în anul școlar 2016-2017, liceenii trebuie să aibă cetăţenie română, să fie născuţi între 1 ianuarie 1999 şi 15 iulie 2001, să fie acum în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a, să studieze engleza în liceu, să îndeplinească criteriile pentru a obţine viza SUA şi să nu fi stat în SUA mai mult de trei luni în ultimii cinci ani. Elevii interesaţi îşi pot depune candidatura online, până pe 16 octombrie, pe site-ul https://ais.americancouncils.org/flex.
Programul este finanţat în totalitate de către Guvernul SUA şi administrat de Biroul pentru Relaţii Culturale şi Educaţionale – Bureau of Educational and Cultural Affairs (ECA) din cadrul Departamentului de Stat.
Programele ECA includ proiecte educaţionale şi de training ce promovează legăturile personale, profesionale şi instituţionale între cetăţeni şi organizaţii din SUA şi din alte ţări.