Locul unui CIO este în boardul companiei
„Nimeni nu o să ne aducă locul în boardul companiei pe tavă, dar trebuie să convingem că locul nostru este acolo. Așa putem percepe schimbările mult mai devreme și putem deveni parteneri în schimbare. Revoluția digitală este o oportunitate pentru noi, cei care înțelegem tehnologia și trebuie să fim în primul rând la acest spectacol. Nu este ușor, pentru că bugetele de digital nu sunt în IT, ci în marketing”, a spus Aurelian Sin, care i-a îndemnat pe directorii de IT prezenți la ediția din 2016 a CIO Council să fie proactivi, nu reactivi, să participe la schimbarea din companii și să convingă că rolul lor este în board.
După 16 ani în care a fost CIO în mai multe companii, Aurelian Sin a spus că a observat că firmele în care directorul de IT a făcut parte din board au progresat mult mai rapid și au reușit să fie înaintea concurenței. Managerul a mai spus că, din experința lui, principalul obstacol în calea performanței este rezistența la schimbare sau faptul că așteptările nu sunt, de cele mai multe ori, realiste.
„Suntem în momentul traversării unei schimbări majore: cloud-ul, social media, big data și mobility. Trebuie să avem viziunea întregii organizații, să ne dăm seama care e limita volumului de schimbare și să vedem dacă mai e loc pentru procesul pe care ni-l dorim. Zona de digital e o pâine de mâncat. Trebuie să ne apucăm să feliem și să luăm parte la masa aceasta”, a adăugat Aurelian Sin.
Prezent la CIO Council National Conference 2016, Marius-Raul Bostan, ministru Comnicațiilor, a spus că în România este nevoie de o reașezare a obiectivelor din domeniul IT&C, în condițiile în care cadrul legal trebuie adaptat nevoilor actuale. „Am speranța că în acest an vom fundamenta o reașezare a obiectivelor din domeniu. Statul merge în urma companiilor private. Personal sunt adeptul unei schimbări și aș dori ca, până în septembrie — octombrie, să o pun în aplicare. Mai e nevoie de multă muncă pentru a adapta cadrul legal. Deocamdată, avem Consiliul Tehnic Economic pentru Societatea Informațională care analizează orice proiect de peste 2,5 milioane de lei”, a declarat ministrul.
Oficialul a mulțumit membrilor CIO Council pentru că au oferit un cadru de inovare a Statului: “Vreau să vă mulțumesc celor care m-ați ajutat cu idei până acum. Am nevoie să continue discuțiile, am creat un grup, am nevoie de inputurile dumneavoastră, am nevoie atât de analiză, cât și de previziune”, a adăugat Marius Bostan.