Lumea cărților și a filmelor este la un touch distanță
Indiferent dacă sunt utilizate pentru pentru studiu, pentru relaxare sau cunoaștere, cărțile și filmele deschid drumul către o lume fascinantă și reprezintă o sursă valoroasă de educare. În România, este un număr mare de orașe în care nu există cinematografe, iar oamenii trebuie să aștepte ani întregi până când producțiile cinematografice de astăzi ajung pe micile ecrane. Astfel, prin acest program de CSR, alături de inițiatorul Inspire Group, E-Boda și-a propus să aducă mai aproape comunitățile care nu au acces la cinematografe sau biblioteci de autorii și filmele mult așteptate.
Caravana Culturală a început pe 9 iulie și va călători prin țară până pe 31 septembrie. În fiecare dintre cele 19 orașe, caravana se va opri timp de două zile în care vor avea loc proiecții de filme. E-Boda completează Caravana Culturală cu un stand dedicat iubitorilor de carte, film și tehnologie. Reprezentanții E-Boda vor fi prezenți în cele 19 orașe ale Caravenei, pregătiți să aducă tututor celor care doresc să rămână mereu conectați cu starurile și autorii îndrăgiți, cele mai noi și moderne dispozitive, care le vor oferi oriunde acces la filmele și cărțile digitale preferate. Participanții vor avea ocazia de a se familiariza cu gadget-urile, având ocazia să testeze funcționalitățile fiecărui dispozitiv în parte și să decidă care răspunde cel mai bine nevoilor și așteptărilor lor.
Pentru a completa experiența digitală a publicului prezent la eveniment, E-Boda va organiza o tombolă și va oferi un telefon mobil, modelul Sunny V38, în fiecare oraș care va găzdui Caravana Culturală.
Orașele vizate sunt Vaslui, Fălticeni, Botoșani, Dorohoi, Câmpulung Moldovenesc, Reghin, Baia Mare, Gherla, Aiud, Blaj, Cugir, Curtea de Argeș, Râmnicu Vâlcea, Drăgășani, Slatina, Turnu Severin, Motru, Târgu Jiu și Petroșani.