Macedonia a redeschis discuţiile pentru aderarea la UE

Parlamentarii au convenit asupra unui nou guvern abia la începutul lunii iunie, la peste cinci luni distanţă de la desfăşurarea alegerilor parlamentare.
Noul guvern al Macedoniei a redeschis, marţi, discuţiile în cadrul Consiliului de Stabilizare şi de Asociere al Uniunii Europene pentru aderarea la Blocul comunitar, potrivit agenţiei Anadolu.
Vicepremierul şi ministrul de Externe din Macedonia s-au deplasat la Bruxelles pentru o întrunire la finele căreia UE a salutat intenţia regimului de la Skopje “de a rezolva problemele privind reforma într-un mod incluziv, transparent şi coerent”.
Discuţiile au mai vizat scandalul înregistrărilor telefonice şi scenele de violenţă împotriva parlamentarilor macedoneni din opoziţie, incidente care au avut loc în luna aprilie a acestui an.
În urma reuniunii de marţi de la Bruxelles, cele două părţi au concluzionat că Acordul de Stabilizare şi Asociere UE-Macedonia rămâne în centrul relaţiilor dintre Blocul comunitar şi Skopje, până când ţara va deveni membră a Uniunii Europene.