Mai multe tranzacţii în sectorul energiei în zona Asia Pacific
Ieşirea unor jucători de pe anumite pieţe şi repoziţionările creează condiţiile pentru o potenţială efervescenţă a pieţei fuziunilor şi achiziţiilor din sectorul energetic în acest an
Criza din Zona Euro ar putea avea totuşi un dublu impact asupra tranzacţiilor din sfera energiei. Pe de o parte va îngreuna finanţarea tranzacţiilor, pe de altă parte, s-ar putea să ducă la o sporire a privatizărilor din sectorul energetic pe măsură ce guvernele europene vor căuta să-şi valorifice activele pe care le deţin în companiile energetice pentru a finanţa deficitele bugetare sau a-şi reduce datoria publică. În plus, criza va duce la deprecierea monedei europene, ceea ce va facilita accesul pe piaţa europeană a cumpărătorilor de pe alte continente.
Cumpărătorii şi vânzătorii din zona Asia-Pacific au fost în spatele celor mai multe tranzacţii în 2011, iar scăderea preţurilor la care sunt evaluate companiile europene va spori atractivitatea pieţei europene pentru investitorii asiatici, luând în calcul şi valoarea ridicată a yen-ului japonez şi al renminbi-ului chinezesc.
„Avem de a face cu o piaţă a fuziunilor şi achiziţiilor foarte diferită şi mai puţin euro-centrică. Firmele europene sunt atrase acum de investiţiile în America de Sud şi de alte pieţe cu potenţial de creştere. Cumpărătorii din regiunea Asia-Pacific sunt preocupaţi la rândul lor de achiziţiile în Europa. De asemenea, în Statele Unite ale Americii avem de a face cu un număr ridicat de tranzacţii care aşteaptă „unda verde” din partea instituţiilor de reglementare. Există multe premise ca actualul val de fuziuni şi achiziţii din sectorul energiei să continue în ritm susţinut, cu excepţia unei înrăutăţiri a conjuncturii economice care să ducă la o recesiune globală”, a declarat Alexandru Lupea (foto), Partener, Servicii de Audit, Liderul Grupului de Servicii pentru Industria Energetică, Minieră şi de Utilităţi, PwC România.
„Întocmai ca cele mai multe pieţe europene, România a înregistrat o scădere pronunţată a numărului şi valorii tranzacţiilor din sectorul energetic, îndeosebi pe segmentul energiei convenţionale, în vreme ce în sfera energiei regenerabile se observă o efervescenţă a proiectelor anunţate, dar destul de puţine tranzacţii, pentru că marii jucători interesaţi de sectorul energiei eoliene şi-au achiziţionat deja proiectele necesare. Este o piaţă dictată de cumpărători mai mult ca niciodată, iar dezvoltatorii de proiecte în sfera energiei regenerabile trebuie să obţină toate avizele şi să avanseze proiectele foarte repede, întrucât perioada propice pentru acestea este relativ limitată în timp”, a adăugat Lupea.
În ultimele 12 luni, Europa a înregistrat cea mai mică pondere în totalul tranzacţiilor din energie de când PwC a început să analizeze tranzacţiile din acest sector în 1999. Per ansamblu, valoarea tranzacţiilor din sectorul energetic a scăzut cu 43%, de la 70,3 miliarde de dolari în 2010 la 39,8 miliarde de dolari în 2011. În schimb, scăderea de 30,5 miliarde de dolari a valorii tranzacţiilor din Europa a fost mai mult decât compensată de creşterea cu 58,5 miliarde de dolari a tranzacţiilor din America de Nord.
Tranzacţiile din sectorul energiei din Statele Unite au fost stimulate de nevoia companiilor de utilităţi şi a celor din zona de transport de gaze naturale de a obţine economii de scară. Noile exploatări ale gazelor de şist presupun cheltuieli de capital mari pentru investitori dar şi pentru operatorii de sisteme de transport ale gazelor naturale, însă reprezintă oportunităţi de creştere pentru aceştia, ceea ce duce la înmulţirea tranzacţiilor. Achiziţiile din zona operatorilor reţelelor de transport au generat 47,3 miliarde de dolari din creşterea înregistrată de tranzacţiile din sectorul energetic american.
Un subiect foarte important în acest an va fi retragerea unor jucători din anumite ţări şi din anumite sectoare pentru a putea să-şi consolideze bilanţurile financiare şi a realiza investiţii majore pe pieţele lor cheie, în vreme ce-şi păstrează flexibilitatea de a căuta oportunităţi şi pe pieţele emergente. Atât Eon cât şi RWE intenţionează să facă astfel de ieşiri în 2012.
Cheltuielile de capital vor deveni tot mai dificil de finanţat de către companiile de utilităţi europene ca urmare a conjuncturii actuale de pe pieţele financiare. Într-o analiză conexă raportului, PwC a descoperit faptul că firmele de utilităţi:
• Au atras mult mai puţină finanţare, de la 75,6 miliarde de Euro în 2009, la doar 14,6 miliarde de euro în 2011, pe măsură de pieţele financiare s-au contractat.
• În plus, în întregul sector de utilităţi european, 15 grupuri au suferit retrogradări ale ratingurilor lor de credit în 2011, iar 30% au în continuare perspectivă negativă.
Această reducere a opţiunilor de finanţare va determina marile companii de utilităţi să caute să-şi vândă deţinerile de pe pieţele secundare.
„Companiile europene de utilităţi trebuie să facă faţă unei situaţii dificile. Pe de o parte, asigurarea unor preţuri energetice rezonabile va însemna că societăţile de utilităţi vor suporta o mai mare parte a costurilor de investiţii. În acelaşi timp, opţiunile lor de finanţare sunt mult mai puţin flexibile decât în trecut. Vom asista la câteva parteneriate interesante în anii ce vin pe măsură ce companiile îşi vor intensifica relaţiile cu sursele alternative de finanţare. S-ar putea să vedem o întărire a legăturilor cu fondurile de investiţii suverane, fondurile de pensii şi fondurile de infrastructură. Companiile chinezeşti de stat din sectorul energiei s-ar putea să joace de asemenea un rol în asigurarea finanţării, precum şi alţi investitori din regiunea Asia-Pacific”, a concluzionat Lupea.
Metodologie
Raportul Power Deals include o analiză a tuturor tranzacţiilor naţionale şi internaţionale din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale. Este cea mai recentă ediţie din această serie anuală. Includem în calculele noastre tranzacţiile din zona de generare, transmisie şi distribuţie de electricitate; transport de gaze naturale, distribuţie şi depozitare, precum şi vânzarea de electricitate. Tranzacţiile din sectorul de explorare şi producţie, inclusiv cele de explorare şi producţie de gaze sunt excluse. Tranzacţiile din sectorul de energie regenerabilă sunt acoperite în raportul conex Renewable Deals, prin urmare nu sunt incluse în prezentul raport. Analiza se bazează pe tranzacţiile publicate în baza de date Dealogic “M&A Global”, pentru toate tranzacţiile implicând companii energetice, de gaze naturale şi utilităţi. Analiza acoperă tranzacţiile anunţate, incluzându-le pe cele care sunt în aşteptarea finalizării financiare sau juridice, precum şi pe cele încheiate complet. Valoarea tranzacţiilor ia în calcul valoarea anunţată sau raportată, incluzând orice asumare de datorii şi pasive. În întregul raport, clasificăm Federaţia Rusă ca o categorie geografică de sine stătătoare. Definim regiunea Asia-Pacific ca incluzând Australasia, cu excepţia cazurilor în care se precizează explicit altfel. Numărul tranzacţiilor raportate, include acele tranzacţii a căror valoare nu a fost raportată.