Manager monocronic sau policronic?
Instinctul – esential in publicitate
Manuela Necula, Head of Country, Ogilvy Romania:
Bazandu-ma pe evolutia noastra istorica si pe intamplarile mai recente din viata sociala, economica si politica a Romaniei, inclin sa cred ca suntem un popor cu o orientare mai curand policronica.
Teoriile de management intalnite de mine in cadrul trainingurilor la care am fost expusa pe parcursul anilor m-au facut sa inteleg ca, in cazul oricarui individ, exista trasaturi dominante, care se impletesc cu altele, mai putin evidente, si ca sunt rare cazurile in care lucrurile pot fi definite foarte clar ca fiind "albe" sau "negre".
Industria in care lucrez se situeaza la limita dintre stiinta si arta. De aceea, pentru buna sa functionare, avem nevoie de exponenti ai ambelor tipuri de orientari, atat monocronica, cat si policronica.
O organizatie de dimensiunea noastra nu ar putea functiona sub nici o forma fara obiective precise si fara un plan foarte exact, dar, daca ne-am ghida strict dupa date si rezultate din experienta anterioara, nu am reusi sa cream ceea ce e cel mai de pret in industria noastra – THE BIG IDEA.
Creativitatea, inovatia, indrazneala de a cauta solutii noi si abordari neconventionale, asumarea riscului, dublate de o fundamentare strategica sunt caracteristici obligatorii ale echipei unei agentii de publicitate. Pe de alta parte, unele dintre caracteristicile proprii orientarii monocronice (punctualitatea, viteza de reactie etc.) sunt absolut cruciale in viata unei organizatii din aceasta industrie.
Cu siguranta, orientarea mea naturala personala e policronica, dovada fiind chiar domeniul in care am ales sa muncesc. In timp insa, am invatat ca, fara o disciplina de fier nu voi putea construi o echipa si un business solid, asa ca mi-am impus un mod de a actiona care imbina aceasta orientare naturala cu celelalte caracteristici. Totodata, am incercat, de-a lungul timpului, sa construiesc in jurul meu o echipa de management ce imbina competente complementare.
Pe langa o fundamentare teoretica solida si o acumulare de competente pe care le dobandesti atat prin studiu, cat si prin practica, consider ca pentru un manager al unei echipe din publicitate, instinctul este una din trasaturile esentiale care ii poate fi de enorm ajutor. Ma refer aici atat la relationarea cu membrii propriei echipe, cat si cu partenerii de business, indiferent de stilul acestora.
Nu cred ca una sau alta dintre orientarile fata de timp ale unui manager pot fi definite ca fiind corecte sau incorecte. Ca in orice alt lucru, succesul vine mai degraba dintr-o echilibrare a stilului personal cu cel al membrilor echipei si dintr-o armonizare a acestuia cu domeniul de activitate.
Un "poet", un "neamt" si un finantist fac decizia buna
Tudor Comaniciu, General Manager, Delaco:
Cred ca romanii au o orientare dominant policronica. Explicatiile sunt multiple: prima ar fi istoria relativ recenta a managementului in Romania. Marea majoritate a afacerilor din Romania au fost conduse dupa inspiratie, s-au nascut fara vreun plan laborios, proprietarii fiind, in general, si managerii generali ai acestor firme. Nu numai ca nu au avut o educatie manageriala, dar provin din medii diferite, cu studii la niveluri diferite etc. Toate acestea vin in sprijinul afirmatiei ca managerul roman are o orientare preponderent policronica. In acelasi timp, din spiritul nostru latin izvoraste multa creativitate si improvizatie. Cred, totusi ca, datorita necesitatii unei rutine, componenta monocronica a managerilor s-a dezvoltat in timp. In concluzie, chiar daca cele mai multe decizii se iau la inspiratie si oamenii sunt inventivi, respectarea procedurilor este din ce in ce mai prezenta in companiile romanesti. La aceasta se adauga si multinationalele care, pentru un mai bun control, isi educa oamenii in spiritul respectarii procedurilor.
Bineinteles ca si ceea ce se intampla in organizatia noastra este in spiritul consideratiilor de mai sus. Acum 12 ani, cand am inceput activitatea, aveam trei angajati. Asta inseamna ca eu, ca director general, faceam de toate: luam toate deciziile, discutam si cu clientii si cu furnizorii, organizam totul. Astazi, avem ca obiectiv organizarea. Daca acum cativa ani toate deciziile se luau la buna inspiratie, acum acest lucru este imposibil, in primul rand din cauza marimii organizatiei. In plus, am implementat ISO 22000, sistem de management al calitatii care ne obliga la respectarea regulilor. Echipa manageriala are ca obiectiv organizarea departamentelor si impunerea respectarii regulilor.
Sunt cu siguranta un manager policronic! Cred si in "stiinta" si in "feeling". Imi place foarte mult disciplina nemteasca si mi-as dori ca la Delaco sa se respecte cu strictete regulile dar, in acelasi timp, sa nu le fie sufocata creativitatea oamenilor… Pana la urma, in asta consta frumusetea: sa descoperi lucruri noi, sa faci aceeasi treaba in alt fel, sa reinventezi totul. Creativitatea da oamenilor pasiune pentru ceea ce fac. Rutina, chiar daca e necesara, plictiseste. Eu asa m-as caracteriza: ma bucur de fiecare data cand imi vine cate o idee noua si cu cat e mai neobisnuita, cu atat mai mult sunt tentat sa o pun in practica. Am luat de multe ori decizii contrare studiilor, bazate pe feeling si nu a fost rau.
E clar ca policronia mea trebuie completata cu monocronia colaboratorilor mei (daca se poate spune astfel). Cred ca eu ma pot adapta la orice fel de stil de lucru, dar imi sunt necesari colegi cu o dominanta monocronica puternica.
Cea mai relevanta este relatia cu partenerii mei, care sunt monocronici. Ne completam reciproc si lucrurile functioneaza foarte bine de foarte mult timp. Dragos Comaniciu – ein man ein wort – are scoala de management germana, iar Victor Vartolomei are profilul unui finantist, pentru el 1+1=2. Abordarile noastre sunt diferite si de aici decurg analize din perspective diferite cu decizii bune, tocmai din aceste motive. Daca pot spune asa, chiar "de la varf" avem stiluri diferite si asta e un mare plus. Asta inseamna Delaco.
Clientul, tratat dupa natura sa
Markus Wirth, Director General, Holcim Romania:
Probabil ca natura intrinseca a romanilor tinde sa fie una de tip policronic. Totusi, din punctul meu de vedere, nu este posibil ca toti romanii sa fie incadrati intr-o singura categorie. Cred ca sunt si multi oameni care prefera sa primeasca instructiuni si sa lucreze conform unor standarde bine stabilite. Aici mai intervine si nevoia de apartenenta la un grup sau altul. Daca grupul respectiv este unul monocronic si incadreaza activitatile in anumite standarde, cu sarcini clare, repetitive, oamenii prefera sa procedeze in acelasi fel pentru a apartine acelui grup.
In organizatia noastra avem multi oameni de tip policronic. Noi ii incurajam sa isi asume responsabilitati si sa isi valorifice ideile in mod activ. Si, ii sustinem chiar, prin programele de dezvoltare profesionala si personala. Iar acest lucru este valabil pentru toate pozitiile din companie desi, daca vorbim despre procesul de productie sau despre normele de sanatate si securitate in munca, oamenii urmeaza niste proceduri si planuri standard.
Relatiile dintre monocronici si policronici pot fi in dificultate doar atunci cand policronicii nu respecta intervalul de timp stabilit pentru intalniri sau termenele-limita. Lucram foarte mult in echipe si este un semn de respect ca oamenii sa se bucure de libertatea proprie in limitele impuse de regulile sociale, fara a irosi timpul celorlalti colegi.
Unui angajat monocronic este bine sa i se dea un obiectiv de atins, astfel incat sa se bucure de diversele etape ale progresului facut pana la atingerea scopului final. Eu as sugera si coaching si o comunicare clara si bine structurata.
Un client monocronic doreste sa primeasca produse la o calitate constanta, in cantitatea si la termenele stabilite de comun acord. Fiind considerati un partener de incredere, nu vom veni la acest client cu idei neasteptate si vom actiona doar conform celor stabilite in comun. In cazul in care identific natura monocronica a unui partener de afaceri, aleg modalitatile potrivite de a interactiona cu acesta si de a stabili impreuna directia. In acest fel, stabilim o legatura buna si avem un furnizor pe care ne putem baza sau un client loial.
Eu unul ma consider a fi mai mult policronic decat monocronic. Imi place sa gandesc cat mai multe alternative posibile astfel incat, ulterior, sa iau o decizie bazata pe inspiratie sau pe o concluzie care, in multe cazuri, ia in calcul in special resursele umane disponibile pentru acea activitate sau acel proiect.
Primul impuls poate fi cel mai bun
Paul Iagaru, Vicepresedinte, Director Comercial, Tymbark Maspex Romania:
Orientarea monocronica sau policronica tine de personalitatea, cunostintele, experienta fiecarei persoane in parte si de capacitatea de adaptare la schimbarile care se produc in mediul de afaceri. Cred ca putem incadra un manager intr-o categorie sau alta, insa cu siguranta stilul dominant va fi dublat, in anumite momente, de elemente ale stilului secundar.
Consider ca exista o legatura directa intre pozitia ocupata de un individ intr-o organizatie si stilul monocronic sau policronic. Persoanele tinere, aflate la inceputul carierei au tendinta de a adopta un stil policronic, bazat pe inspiratia de moment, deoarece nu constientizeaza importanta respectarii regulilor si a procedurilor existente intr-o organizatie. In schimb, persoanele care conduc organizatii mari, adopta de multe ori un stil monocronic, caracterizat de existenta unor proceduri si reguli, urmarind conformitatea si o mare viteza de actiune. Trebuie mentionat ca ritmul rapid al schimbarilor impune o mare capacitate de adaptare la cerintele pietei.
Cat despre stilul meu, pot sa spun ca se caracterizeaza printr-un comportament monocronic. Ma bazez pe urmarirea unor obiective foarte clare si pe stabilirea unor proceduri si standarde ce trebuie respectate. Puternica orientare catre rezultate imi impune sa comunic foarte clar obiectivele si strategia care va sta la baza atingerii lor. Viteza de actiune fiind foarte importanta in procesul decizional, primul impuls joaca un rol foarte important, dar incerc sa suprapun vitezei de reactie un mecanism de analiza care sa ma duca la o decizie rationala, tinand cont ca o idee foarte buna la un moment dat, nu este intotdeauna fericita. Mi s-a intamplat sa ma intorc la primul feeling si la experienta anterioara atunci cand n-am gasit o solutie!
In raport cu un angajat sau partener de afaceri monocronic, managerii policronici trebuie sa comunice permanent si sa explice modul in care creativitatea si inspiratia de moment, dublata de punctualitate, conformitate si viteza de executie a acestora, pot aduce un avantaj competitiv fata de ceilalti jucatori de pe piata.
Corolar
In mod ideal, managerii dintr-o organizatie ar trebui sa tina cont de orientarea fata de timp a oamenilor, astfel incat atunci cand impart responsabilitati sa se asigure ca stilul fiecaruia este compatibil cu specificul si cerintele taskului pe care il are de indeplinit.