MBA in Elvetia Estului
IEDC – Bled School of Management este prima scoala de afaceri din Centrul si Estul Europei. Infiintata cu 19 ani in urma, in Slovenia, aceasta scoala a pregatit viitorii manageri din aceasta zona a continentului (e drept, ceva mai spre Vest) cand Romania inca functiona pe principiul “cincinalului in patru ani si jumatate”. Initiativa crearii acestei scoli a apartinut – surprinzator – autoritatilor slovene, mai precis Camerei de Comert a acestei tari. Sarcina punerii ei pe picioare a revenit Danicei Purg, cea care este si acum decanul IEDC – Bled School of Management.
Pornita de la ideea de a oferi niste simple cursuri managerilor sloveni, in scurt timp, scoala din decorul splendid al statiunii Bled a atras profesori de la scoli de afaceri din afara Sloveniei. In plus, si datorita faptului ca aceasta tara a avut granitele deschise, au inceput sa apara si primii studenti straini. Acum, scoala de la Bled este una dintre cele mai importante scoli de business din regiune, aspirand chiar sa concureze cu institutii similare cu mult mai multe resurse din Vest.
Cei care doresc sa urmeze un MBA la IEDC – Bled School of Management au la dispozitie o oferta foarte variata de programe. Sa le luam pe rand.
Executive MBA
Acesta este un program MBA ce se adreseaza managerilor care au deja in spate o experienta relevanta in functii de conducere (minim trei ani). Cu ajutorul acestui MBA, cursantii vor fi ajutati sa-si dezvolte capacitatea de a lua decizii, de a face planuri strategice pentru afacerea lor, precum si abilitatile de lideri.
Executive MBA este oferit in doua variante: cea care dureaza doi ani si varianta intensiva, de un an. EMBA-ul de doi ani este dedicat managerilor care nu-si pot permite luxul de a-si parasi prea mult timp afacerea, si asta deoarece cursurile sunt mai “rasfirate” decat in varianta intensiva. Este structurat in sapte module mai scurte, de cate 2-3 saptamani, in timp ce programul de un an consta in trei module a cate cinci saptamani, plus unul de doua saptamani. Costul EMBA de doi ani este de 26.500 de euro, iar al celui de un an, de 23.000 de euro. Termenul limita de trimitere a aplicatiilor este 30 aprilie.
Presidents’ MBA
Este o inovatie a IEDC, fiind adresat exclusiv top executivilor. Durata studiilor este de trei ani, pentru a le putea oferi participantilor un program mai flexibil. Varsta medie a celor ce urmeaza acest curs este de 38 de ani, iar experienta lor in piata muncii, de 13 ani. Daca, in momentul inceperii PMBA-ului, circa 50% dintre ei detin deja o functie de top management, dupa absolvire, acest procent urca la 70%. Pentru inscrierea la acest tip de MBA nu exista un termen limita, trimiterea aplicatiilor putand fi facuta in orice perioada a anului. Cei care doresc sa intre anul acesta in aceasta forma de invatamant vor avea de platit o taxa de 30.000 de euro.
Master of Science
in Management
IEDC – Bled School of Management are si acest tip de program in oferta sa educationala. Dureaza doi ani si se adreseaza absolventilor unuia dintre programele MBA, permitandu-le acestora ca, dupa absolvire, sa obtina titlul de Master of Science. Si MSc este disponibil in doua variante: modulara si part-time. Cea modulara costa 26.500 de euro, in timp ce forma part-time ajunge la suma de 30.000 de euro.
General Management Program
Aceste cursuri ofera participantilor o privire de ansamblu asupra problemelor managementului. In cele cinci saptamani cat dureaza GMP-ului, cursantii vor deprinde abilitatile si atitudinea necesare conducerii unei afaceri. Sesiunile de studiu au loc de doua ori pe an, in doua module. Cei care aplica la aceasta forma de studiu trebuie sa aiba o experienta de doi ani de munca la nivel managerial, sa cunoasca bine engleza si sa plateasca o taxa de 6.250 de euro, plus TVA.
Programe pentru
managerii tineri
IEDC – Bled School of Management a introdus doua programe de studiu pentru cei care aspira sa devina manageri sau sunt deja, dar au o varsta mai frageda. Young Managers Program ii vizeaza pe cei recent numiti in functii de conducere, care au nevoie sa isi completeze cunostintele, abilitatile si practica. YMP are drept principal obiectiv aplicarea conceptelor nou-invatate in situatii specifice. Impartasirea experientelor fiecaruia dintre participanti, precum si crearea unor relatii intre acestia, sunt alte scopuri ale Young Managers Program. Dureaza doua saptamani, termenul limita de inscriere este 15 iunie, iar costul de participare este de 2.200 de euro, plus TVA.
Cel de-al doilea program adresat tinerilor este cel intitulat Discover Management, un seminar intensiv de noua zile, la care pot participa studentii in anii terminali sau proaspetii absolventi care vor sa cunoasca unele dintre tehnicile managementului inainte de a avea primul loc de munca. Acumularea de cunostinte se face pe principiul “learning by doing”, prin studii de caz, lucru in echipa, jocuri de rol si simularea unei afaceri. Termenul pana la care trebuie trimisa aplicatia este 31 mai, iar taxa de participare este de 280 de euro, plus TVA.
Cei de la IEDC – Bled School of Management pun un foarte mare pret pe mediul in care se desfasoara cursurile pe stimularea gandirii creative prin crearea unui ambient propice inovatiei in afaceri. De aceea, intreaga scoala este, in fapt, o galerie de arta, in holurile si pe peretii cladirii fiind expuse peste 200 de lucrari de arta ale unor pictori si sculptori sloveni si straini.
La acestea se adauga locatia in care se afla scoala. Statiunea Bled, de pe malul lacului cu acelasi nume, la poalele Alpilor, ofera excelente prilejuri de relaxare studentilor MBA de la IEDC.