Medaliile rămân, olimpicii pleacă
Dan Ștefan Eniceicu a câștigat și anul acesta medalie de aur la Olimpiada Internațională de Fizică. Are 19 ani, a încheiat anul acesta pregătirea la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și a fost acceptat încă de anul trecut la Harvard College în Cambridge, Massachusetts, SUA. „Prestigiul olimpiadei internaționale a avut, cu siguranță, un rol semnificativ în rezultatul admiterii, dar rezultatul de la olimpiadă, în sine, nu ar fi fost suficient ca să fiu acceptat. Procesul de admitere este unul foarte complicat şi necunoscut celor care nu lucrează pentru facultățile din State”. Crede că participarea la olimpiade îl va ajuta în continuare, nu datorită rezultatului obținut, ci datorită „perspectivelor pe care le-am căpătat interacționând cu alți elevi pasionați şi datorită lecțiilor pe care le-am învățat în timpul pregătirii.”
După facultate, intenționează să urmeze un doctorat în fizică, tot în SUA, dar nu vrea să lase complet în urmă România. Visul său este ca prin ceea ce face să aibă un impact pozitiv cât mai mare asupra cât mai multor oameni. „Știu doar că voi face ceea ce consider că va avea cel mai mare impact: voi lucra într-un domeniu în care consider că voi contribui cel mai mult la dezvoltare. Planul curent este să îmi continui studiile cu un doctorat în fizică în SUA. Intenționez, totuși, să contribui cât de mult pot la dezvoltarea cercetării sau a domeniului economic din România. Proiectul «Hai la Olimpiadă!» şi profesorii m-au ajutat foarte mult în pregătirea mea şi doresc să pot avea o contribuție asemănătoare pentru elevii care vor urma, deoarece știu cât de mult înseamnă susținerea pentru dezvoltarea unui tânăr.”
Pe termen lung i-ar plăcea ca numele său să fie legat de o realizare remarcabilă. „Sper să pot ajuta umanitatea fie realizând o descoperire remarcabilă, fie contribuind la dezvoltarea treptată a sistemelor ineficiente (politice, economice, sociale etc.), care sunt un impediment în calea tinerilor care vor să-și urmeze visurile”.
Și Răzvan Radu s-a întors, în această vară, cu o medalie de aur de la Olimpiada Internațională de Fizică din Elveția. Are 18 ani și este în clasa a XII-a tot la Liceul Internațional de Informatică București (ICHB). Nu știe încă unde își va continua studiile după terminarea liceului, dar știe că își dorește să lucreze, apoi, în cercetare.
„S-ar putea crede despre mine că sunt delăsător şi nehotărât, dar nu, încă nu am aplicat nicăieri şi nici nu îmi este prea clar unde aş prefera să ajung. Cele două opţiuni care în acest moment îmi par cele mai puternice sunt: Cambridge – Marea Britanie sau undeva în State.”
Speră ca rezultatele obținute la olimpiadă să-i netezească drumul spre o educație de nivel înalt. „Sigur, dacă nu ar fi existat olimpiada și pregătirea în centrul «Hai la Olimpiadă!», probabil că nici nu mi-aș fi imaginat să depun efortul pe care l-am depus pentru o înțelegere mai amănunțită a domeniului de care sunt interesat; dar susțin în continuare că motivul principal pentru care participăm la olimpiadă este întocmai acela de a ne deschide posibilitatea să studiem la cel mai înalt nivel la facultate. Așadar, da, consider (sau, cel puțin, îmi doresc cu sinceră intensitate) ca olimpiadele să mă ajute într-o măsură importantă în procesul aplicației la facultate.”
Nu știe dacă în viitor rezultatele de la olimpiadă îl vor ajuta în vreun fel. „Pe de o parte, consider că o bază stabilă nu are cum să mă încurce în vreun fel şi că pornesc, probabil, cu un mic avantaj faţă de viitorii mei colegi de la facultate. Pe de altă parte, am fost martor al propriei mele dezvoltări intelectuale şi nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva dificultățile pe care le-am întâmpinat au fost cauzate de lipsa mea de maturitate în gândire la momentul clădirii acestei baze şi dacă acest mic avantaj despre care vorbesc nu este cumva inutil.”
Ce va fi după facultate i se pare deocamdată greu de întrezărit. Însă, un parcurs profesional care să implice poziții de management sau inițiative antreprenoriale i se par „complet neinteresante”. „Dacă trebuie să întreprind un mic experiment al imaginației şi să îmi închipui că eu, cel din prezent, își ridică diploma de absolvire, aș proceda astfel: m-aș îndrepta către actul cercetării, deci ar trebui să îmi găsesc un program de studii doctorale. Acest lucru nu prea pare că m-ar putea aduce înapoi în țară”.
Este puțin probabil să se reîntoarcă în țară după finalizarea studiilor, din mai multe motive, spune Răzvan. „Îmi este neclar de ce ar conta nu numai pentru mine, dar şi pentru oricine altcineva numele țării în care stau eu la birou şi rezolv ecuații. Așadar, văd cum mi se înfățișează o oarecare flexibilitate în alegerea țării în care voi locui – flexibilitate care este redusă de faptul că probabil va trebui să stau aproape de universități (capitol la care România nu excelează neapărat). Astfel, singurul motiv pentru care eu sau oricine altcineva mi-ar cere să mă întorc este acela complet irațional, care presupune un soi de dragoste pentru pământul pe care m-am născut şi pentru oamenii care se întâmplă să locuiască pe el. Ceea ce mă interesează este cunoașterea şi cercetarea realității (inclusiv, dar în niciun caz exclusiv studiul legilor naturii).”
Andrei Popa a primit medalie de argint la Olimpiada Internațională de Informatică, are 18 ani și este elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui. Planurile lui sunt să studieze la Universitatea București, dar spune că va lua în calcul și posibilitatea de a merge în străinătate.
Nu este decis dacă să rămână în țară sau să plece în altă parte, dar știe că ar vrea să lucreze în domeniul privat. Recunoașterea obținută la concursul internațional ar trebui să-l ajute să ajungă la universitatea pe care și-o dorește, spune Andrei. „Unele facultăți din Romania (posibil majoritatea) admit elevi care au luat premii și medalii la olimpiade naționale și internaționale fără să mai dea examen. Eu cred ca e o decizie bună, deoarece subiectele de la olimpiade sunt mult mai grele decât cele din examenul de admitere. Cred ca logica pe care mi-am format-o lucrând la Informatică mă va ajuta și pe viitor, deoarece multe probleme practice se aseamănă cu problemele pe care le primesc în concurs”.
Potrivit unui studiu realizat în urmă cu un an și publicat pe site-ul programului Hai la Olimpiadă!, inițiat de Fundația eMAG și sprijinit de BCR, care susține pregătirea loturilor olimpice de matematică, fizică și informativă, cei mai mulți dintre elevii bine pregătiți ar pleca pentru studii în străinătate. Studiul, realizat în rândul a peste 1500 de elevi de școală generală, liceu și profesori, participanți la olimpiadele naționale, arată că 28% dintre elevi au ales plecarea în străinătate pentru continuarea studiilor doar dacă primesc o bursă, în timp ce 17% spun „da, indiferent de costuri”, iar 13% „da, dar mă voi întoarce”. Doar 18% spun un „nu” hotărât acestei variante, iar 24% încă nu s-au hotărât. În privința carierei alese după terminarea școlii, 32% ar vrea să lucreze într-o companie privată, 28% în cercetare, iar alți 28% să-și construiască propria afacere. Doar 9% vor să fie angajați într-o companie de stat.