Ministrul Comunicaţiilor: La Poştă negocierile dintre sindicat şi conducere sunt la stadiu de liste cu funcţii
Sindicatul angajaților din Poșta Română a agreat cu conducerea companiei reorganizarea unor posturi administrative și de conducere, a declarat, într-un briefing de presă, Dragoș Tudorache, ministrul interimar al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională.
"Știu că, în luna mai, a avut o discuție între companie și sindicat, care s-a purtat pe foarte multe subiecte care țineau, practic, de rentabilizarea companiei, de modul în care compania poate fi mai eficientă. La acea discuție, printre elementele care au fost discutate ca parte din eficientizarea companiei, s-a vorbit și despre restructurarea unei părți a personalului administrativ și de conducere. (…) Am înțeles că, în conformitate cu ceea ce s-a stabilit între companie și sindicat, compania a furnizat deja către sindicat o listă cu funcțiile din cadrul Poștei, din partea administrativă și de conducere, cu funcțiile care ar putea fi reorganizate, urmând ca, după ce va exista un acord cu sindicatele asupra acestor funcții, să se treacă apoi și la discuții aplicate” a explicat Dragoş Tudorache, citează Agerpres.
În primăvara acestui an, Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) afirmau că de trei ani conducerea Poștei Române nu a găsit o soluție pentru cei 3800 de angajați din mediul rural. De asemenea aceştia au declarat că și la nivelul funcțiilor de conducere există persoane care încasează salarii pe statul de plată, fără a presta serviciile pentru care sunt plătiți, pe funcții.
La începutul lunii mai, poștașii au protestat în fața sediului Guvernului, solicitând, printre altele: creșterea veniturilor, condiții de muncă decente, acordarea efectivă a concediilor de odihnă agenților poștali.