Mircea Cărtărescu – Premiul “Thomas Mann” pentru Literatură pe 2018
"Tocmai am primit, cu mare emoţie, vestea că sunt câştigătorul Premiului Thomas Mann pentru literatură în 2018, unul dintre cele mai importante premii germane. Sunt foarte recunoscător juriului, ca şi Academiei Bavareze şi oraşului Lubeck, care-mi vor acorda acest premiu", a scris Cărtărescu marţi pe pagina personală de Facebook.
Potrivit Editurii Zsolnay, premiul, în valoare de 25.000 de euro, este acordat în comun de oraşul hanseatic Lübeck şi de Academia de Arte Frumoase din Bavaria şi va fi înmânat pe 17 noiembrie, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Teatrul Lübeck.
"În ultimele patru decenii, Mircea Cărtărescu a devenit cea mai importantă voce din literatura românească, mai întâi prin volumele sale de poezie, apoi prin romane, povestiri şi eseuri, cu trilogia sa romantică neobişnuită, polifonică 'Orbitor', scriitorul înscriindu-se în literatura mondială", a fost motivaţia juriului.
Născut pe 1 iunie 1956, în Bucureşti, Mircea Cărtărescu a absolvit Facultatea de Limbă şi Literatură Română a Universităţii din Bucureşti în 1980.
Poet, prozator, eseist, critic literar şi publicist, Cărtărescu reprezintă un nume românesc de referinţă nu doar în mediile literare din spaţiul german, opiniile, eseurile şi luările sale de poziţie pe teme de actualitate fiind găzduite în paginile unor ziare de calibru (Neue Zurcher Zeitung, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Berliner Zeitung etc.).
În anul 2014 a fost încheiată publicarea în limba germană a trilogiei "Orbitor", prin apariţia, la Editura Paul Zsolnay, a ultimului volum al acesteia. În anul 2015, scriitorul român a fost distins cu prestigiosul Premiu al Cărţii pentru Înţelegere Europeană, al oraşului Leipzig.
Operele sale au fost traduse în limbile germană, engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară, fiind premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România.
În prezent, scriitorul este profesor dr. în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti.
Mircea Cărtărescu a primit premiul "Leadership pentru întreaga carieră" în cadrul Galei Revistei CARIERE în 2017.