Munca temporară, soluție pentru angajați sau angajatori?
Ce este munca temporară? Legislația muncii permite angajarea de personal în regim temporar prin intermediul unui agent de muncă temporară (o companie care oferă servicii de acest gen) de la câteva zile sau chiar o zi până la doi ani, cu posibilitatea prelungirii contractului până la trei ani.
„Codul Muncii face o diferențiere între contractul temporar și contractul pe durată determinată. Pentru ambele, durata minimă este de o zi, iar cea maximă de 36 de luni. Dacă pentru un candidat nu există, din acest punct de vedere, un avantaj evident între a fi angajat pe durată determinată direct la compania beneficiară și a fi angajatul temporar al unei agenții de muncă temporară la același beneficiar, angajatorii sesizează și fructifică avantajele angajării prin agent de muncă temporară”, ne spune Carmen Savu, A1 Recruitment & Temporary Employment.
Astfel, durata preferată de angajatori este între șase și nouă luni, pentru a deservi vârfuri de muncă din activitatea anuală a companiei, după cum explică Mihaela Provian, Country Manager Passion4work.
Carmen Savu explică faptul că, în cei 12 ani de experiență în acest domeniu, a sesizat două direcții dominante: companiile mari preferă contractele temporare de lungă durată (minimum un an), în timp ce IMM-urile optează pentru cele de scurtă durată (trei-șase luni).
De asemenea, companiile mari angajează extern în egală măsură pentru posturi de specialiști middle management, ca și pentru cele direct productive, în timp ce IMM-urile contractează angajați temporari cu predilecție pentru această din urmă categorie: operatori în secțiile de producție, lucrători în depozite, lucrători comerciali, personal auxiliar de secretariat, mentenanță, curățenie etc.
„O posibilă explicație rezidă în nivelul mare de standardizare din companiile mari, coroborată cu stabilitatea lor financiară și practica planificării businessului pe termen lung, care contrastează cu planificarea pe termen scurt și mediu din IMM-uri, însoțită, adesea, de creșterea sau descreșterea bruscă a numărului de angajați în funcție de un contract sau o comandă nouă, precum și de abordarea mai conservatoare a salarizării”, spune Carmen Savu.
„În România pare să reziste încă mitul jobului pe viață. Tinerii educați nu sunt contaminați. Nici candidații maturi cu studii și experiență solide. Persoanele care resping ideea unui contract temporar sunt, în primul rând, cei care se tem că vor fi dați afară, și în al doilea rând, cei care au un credit imobiliar, deși băncile au înlesnit condițiile de creditare pentru angajații temporari.” – Carmen Savu, A1 Recruitment & Temporary Employment
Domeniile predilecte
Deși există specificități, în funcție de tipul de companii, putem vorbi despre muncă temporară în toate domeniile, sub o formă sau alta. Însă cele mai multe cereri se înregistrează din: producție (automotive, aeronautică, electronice etc.), logistică, manufacturing, retail, FMCG, call-center, după cum spune Felix Toma, Country Manager Romania & Bulgaria GiGroup.
„În ultimul timp, ponderea contractelor de muncă temporară în servicii este în creștere, mai exact în cazul pozițiilor de call-center și shared service center-uri din domeniile IT&C și Finanțe. Principalul motiv pentru care există o cerere mai mare de muncă temporară în domeniile de mai sus este dat de faptul că aceste industrii sunt puternic influențate de sezonabilitatea vânzărilor”, completează Ciprian Daraban, National Operations Manager al Addeco.
Deși acest tip de muncă se adresează tuturor persoanelor, indiferent de pregătirea lor, de nivelul de studii sau de zona de apartenență, cele mai multe persoane care optează pentru munca temporară sunt tinerii până în 30 de ani. Mare parte se află la început de carieră sau au experiențe anterioare cu acest tip de contract.
„Cele mai multe cereri sunt pentru poziții necalificate sau calificate din sfera ocupațiilor din industrie și logistică, dar și pentru lucrători comerciali sau ocupații specifice HORECA. Și, evident, ne mai referim la grupul masiv de poziții de birou – recepționer, secretar, asistent administrativ/manager etc.”, spune și Dacian Chila, Human Systems.
Cu alte cuvinte, în general munca temporară deservește partea de jos a organigramei unei companii, respectiv blue collars, muncitori și urcă spre semi-white, zona de call- center și contact-center.
Munca temporară este folosită în zonele puternic industrializate, în vestul țării, în centru și, în special, în zona București–Ilfov.
Nu în ultimul rând, munca temporară este o soluție care ajută la reducerea șomajului. Problema cu care ne confruntăm în ultimii ani este cea a șomerilor de lungă durată neindemnizați, care beneficiază de ajutorul minim garantat și de alte forme de ajutoare în bani, care cu greu reușesc să se reintegreze pe piața muncii.
Astfel, revenirea pe piața muncii oferă avantajul de a acumula vechime, un stagiu suplimentar de cotizare la pensie, siguranța serviciilor medicale gratuite.
Un exemplu relevant pentru reducerea șomajului este reprezentat de proiectele de relocare prin care agențiile de muncă temporară oferă oportunități de angajare a persoanelor aflate în zone cu o rată a șomajului ridicată, cu mult peste media țării. Prin intermediul acestor proiecte de relocare, o parte a populației are posibilitatea de a se integra în muncă, în zone mai bine dezvoltate din punct de vedere socioeconomic.
AVANTAJE PENTRU ANGAJAȚI
Pentru un angajat, munca temporară poate reprezenta un bun mod de a-și începe o carieră și de a experimenta diferite domenii de activitate pentru acumularea de experiență. Totodată, un alt avantaj este că printr-o agenție acesta poate colabora pe mai multe proiecte, are parte de suport și consiliere, o mai mare vizibilitate și este informat activ despre oportunitățile din piața muncii.
Mai mult, pentru salariatul temporar putem vorbi despre condiții de muncă similare cu cele ale angajaților interni ai clienților. Contractele de muncă, fiind pe durate determinate, permit o mobilitate mai mare pentru angajații temporari, fapt care este un avantaj pentru cei mai dinamici.
Pentru cei aflați între două joburi, un contract temporar înseamnă completarea vechimii în muncă, continuitatea asigurării în sistemul de sănătate, pensii și șomaj și avantajul de a menține CV-ul viu în atenția recrutorilor. De avantajele contractului temporar se bucură, în egală măsură, și persoanele care au un loc de muncă stabil și care caută un minijob cu program flexibil prin care să își suplimenteze veniturile.
„În ultimul timp, ponderea contractelor de muncă temporară în servicii este în creștere, mai exact în cazul pozițiilor de call-center și shared service center-uri din domeniile IT&C și Finanțe. Principalul motiv pentru care există o cerere mai mare de muncă temporară în domeniile de mai sus este dat de faptul că aceste industrii sunt puternic influențate de sezonabilitatea vânzărilor.” – Ciprian Daraban, National Operations Manager al Addeco
AVANTAJE PENTRU ANGAJATORI
Angajatorul are, la rândul său, parte de beneficii. De menționat ar fi: flexibilitatea, ca urmare a variantelor nenumărate de combinare a duratelor misiunilor; eficientizarea alocării resurselor, prin acoperirea punctuală a unei nevoi la un moment dat; eficientizarea departamentului de HR, prin focusare pe chestiuni mai importante pentru organizație decât activitățile administrative recurente; descoperirea de noi talente pentru organizație, deoarece foarte mulți salariați temporari rămân „à la longue” sau sunt internalizați ca urmare a calităților demonstrate.
Există și avantaje generice, dar important este faptul că pentru fiecare caz particular există avantaje specifice, inclusiv de natură financiară (exemplul clasic se referă la înlocuirea orelor suplimentare în perioadele de vârf cu angajarea de personal temporar).
Astfel, firmele care apelează la angajați temporari acoperă rapid un gol în structura de personal, fără a avea costuri de recrutare și angajare, elimină costul cu orele suplimentare ale angajaților permanenți, își construiesc rapid o echipă în orice colț al țării unde ar avea un contract nou ori un client important, testează un angajat mai mult de 90 de zile înainte de a-i oferi un contract permanent, iar, dacă nu au încă entitate juridică română, pot funcționa legal în România cu o echipă operațională angajată prin agenția de muncă temporară.
Articol preluat din numărul 238/iunie 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.