New-comer in domeniul consultantei financiare din Romania
Un alt obiectiv al companiei este acela de a contribui la realizarea unor parteneriate public-privat, la nivel national si local, si la structurarea si negocierea oricaror alte proiecte de interes pentru oamenii de afaceri si autoritati.
“Exista opinia, nu numai gresita, dar si extrem de daunatoare, potrivit careia toate dificultatile cu care, in mod general sau specific profilului, se confrunta atat companiile private, cat si cele de stat, vor fi atenuate si chiar vor disparea o data cu apropiata intrare in Uniunea Europeana. Nimic mai gresit!”, a atentionat Bogdan Baltazar, presedintele cabinetului de consultanta financiara BBP. In opinia sa, noile reguli si concurenta din cadrul UE vor cauza societatilor nationale si straine din Romania “probleme suplimentare foarte dificile care, in mare parte, vor face diferenta dintre succes, supravietuire si chiar disparitie.” Conform declaratiilor facute in cadrul conferintei de presa, BBP este pregatita sa ofere solutii in domenii ca: sprijinirea exporturilor, investitii directe si de portofoliu, proiecte “greenfield” si privatizari, achizitii si fuziuni, fiscalitate, clarificarea aplicarii reglementarilor comerciale, obtinerea de facilitati pentru investitori si utilizarea eficienta a tehnologiei informatiei. De asemenea, “Baltazar, Bloom si Pirvulescu” dispune de expertiza in structurarea si negocierea initiativelor public-privat, precum si in ceea ce priveste implantarea cu livrari complexe, asistenta tehnica si servicii in strainatate.