Noi ediții limitate de vinuri marca Halewood Wines
„Suntem mândri de aceste vinuri cu personalitate și individualitate care stăpânesc setea de culoare, aromă și frumos, tot mai evidente la clienții noștri, cunoscători în alte vinurilor. Sunt vinuri gândite și crescute cu grijă, special create pentru gama icon”, a declarat Dan Muntean, director general Grup Halewood România.
Neptun Shiraz 2011. De culoare rubiniu închis, vinul se remarcă printr-un buchet intens de condimente (piper negru, piper roșu) și fructe negre de pădure, în care se simt note fine de eucalipt și vanilie. Are un gust mătăsos, cu arome de coacăze negre, mure și afine bine coapte. Notele discrete de condimente și vanilie împreună cu taninurile fine dau complexitate și eleganță vinului. Vinul a fost produs în ediţie limitată de 9700 de sticle.
Hyperion Chairman’s Reserve Cabernet Sauvignon 2008, o ediție de numai 4450 sticle, impresionează prin personalitatea sa puternică și fermitate. Aromele de fructe negre de pădure se armonizează perfect cu notele fine de condimente date de lemnul de stejar. Gustativ, complexitatea aromelor (de mure, prune negre, mentă, piper, cafea, scorțișoară) este bine susținută de structura robustă, dar bine echilibrată cu aciditatea și taninurile moi, făcând vinul rotund și lung după degustare. Acest Cabernet a beneficiat de o maturare în baricuri noi de stejar franțuzesc timp de 36 luni și a câștigat în calitate prin învechire la sticlă timp de peste 15 luni.
Hyperion Adrian Vineyard Fetească Neagră este o selecție a recoltei 2010, din struguri proveniți din viile Adrian. Elegantă și catifelată, această Fetească Neagră are o culoare intensă și arome plăcute de mure, afine și prune coapte care sunt completate de un fin amestec de vanilie și condimente dat de stejar. Taninurile fine se armonizează cu textura bogată a vinului ce îi conferă lungime și delicatețe. Timp de 9 luni, vinul a fost maturat în baricuri de stejar și de peste 22 luni se învechește în sticlă.
În cadrul evenimentului de lansare, noile vinuri au fost prezentate de oamenii care le-au creat, Lorena Deaconu, Senior Winemaker și Dan Muntean, Director General Grup Halewood România precum si de Marius Bratu, Business Development HoReCa .Noile sortimente vor fi disponibile în reţeaua HoReCa şi în magazinele Halewood – The Winery Outlet (Bucureşti, Ploieşti, DN1 Breaza-Nistorești, Sinaia, Azuga, Braşov, Sibiu, Târgovişte, Constanţa și Urlaţi), cât şi online, pe pagina www.winery-outlet.com.