Nu au inventat roata, dar au ajuns prima companie de IT românească listată la Bursă
Revista CARIERE a stat de vorbă cu frații Logofătu despre cum este să fi pus bazele primei companii de IT din România listate la Bursa și a „furat” sfaturi pentru tinerii și visătorii antreprenori de la cei doi profesioniști.
Care este, de fapt, povestea Bittnet? Ce este, cum ați luat decizia de a porni afacerea și ce așteptări aveați, la vremea respectivă, de la acest proiect?
Cristian Logofătu, cofondator, CFO Bittnet: Adevărata poveste începe în anul 1999, când am dat naștere Academiei Credis, academie Cisco destinată elevilor, studenților și tuturor celor care își doreau o reconversie profesională. Pentru că începusem să primim solicitări și din partea companiilor, dar și pentru că, până în 2007, am reușit să coagulăm o echipă tehnică bine pregătită să facă față unor provocări mai mari, am luat decizia de a intra pe piața B2B (business to business), dând naștere companiei Bittnet, furnizor de training și soluții IT.
Ne adresăm acelor companii ai căror angajați aveau nevoie să pună în aplicare cunoștințe aprofundate în diverse arii ale tehnologiei informației și comunicațiilor. Vizam întreprinderile mici și mijlocii, cărora le ofeream de la soluții simple de infrastructură de rețea (conectivitate la Internet), e-mail, la soluții complexe, precum telefonie IP, wireless și mobilitate, soluții de datacenter sau securitate.
Astăzi, proiectul Bittnet a ajuns atât de departe tocmai pentru că am îndrăznit să visăm, dar, mai important, să ne punem visurile în aplicare. Am fost norocoși că am participat, în 2011, la competiția Venture Connect, un accelerator de start-up-uri, unde antreprenorii căutau finanțare pentru ideile lor de afaceri. Venture Connect a fost un vis frumos, derulat cumva pe fast-forward. Am scris aplicația în trei zile și am trimis-o alături de zeci de pagini de documente suport. Am fost apoi invitați să participăm la un “pitch”. Timp de două zile, am beneficiat de training intens, unde am învățat cum să ne construim o prezentare de succes, axată pe atitudine și conținut. În fața juriului și a participanților evenimentului, am prezentat planul de dezvoltare pentru Bittnet, cu titlul: "Creștere de 8 ori în 5 ani". Compania noastră era deja activă pe piața locală de cinci ani și crescuse de la o cifră de afaceri de 30.000 de euro (2007) la 490.000 euro (2011). Am pus, astfel, accent pe avantajele noastre competitive, dar și pe oportunitățile pe care le întrevedeam. Tot atunci l-am cunoscut pe Răzvan Căpățînă, „business angel”, pe care l-am convins cu planul nostru de creștere și dezvoltare, astfel încât a ales să ni se alăture în calitate de acționar. Acesta a reprezentat un prim moment-cheie în dezvoltarea Bittnet.
Finanțarea a venit ca urmare a faptului că firma funcționa bine, clienții existau și generau rezultate financiare foarte bune. Cu banii primiți ne-am focusat pe dezvoltarea vânzărilor și pe activitățile de marketing din cadrul firmei. Anul următor, am crescut echipa de specialiști în vânzări. Mai departe, drumul Bittnet până la bursă (piața AeRO a BVB) a fost unul natural. Am crescut „organic”, punând accent pe calitatea serviciilor oferite și pe diversitatea produselor. Tot în 2011 am organizat, pentru prima dată în România, un maraton de training-uri IT – IT Training Fest (ITTF) -, eveniment dedicat specialiștilor în industrie, care presupune sesiuni practice, în care participanții învață să configureze cele mai noi echipamente ale producătorilor IT de talie globală. Evenimentul a luat amploare și l-am extins în mai multe orașe din România: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Oradea. Astfel, am ajuns ca în perioada 24-26 septembrie a.c. să derulăm cea de-a cincea ediție a evenimentului de la București.
La începutul acestui an, am vândut 10% din acțiunile firmei către fondul polonez de investiții Carpathia Capital. O lună mai târziu, am reușit să listăm 10% din businessul Bittnet pe piața Aero a Bursei de Valori București, devenind astfel prima companie IT din România listată la bursă, ceea ce a reprezentat cel mai important succes al nostru de până acum. Suntem mândri că am reușit, iar prin acest eveniment putem să le arătăm și altor antreprenori români că se poate ajunge departe prin profesionalism, ambiție și perseverență.
Care a fost cea mai mare barieră pe care ați întâlnit-o în drumul spre succes?
Mihai Logofătu, cofondator, CEO Bittnet: Vă mulțumesc pentru cuvintele frumoase, dar cred că încă mai avem multe de demonstrat până să putem răspunde la întrebări despre „cum am avut succes”. În cei opt ani de activitate de până acum nu am considerat niciodată că am atins „succesul”, ci ne-am bucurat de multe reușite punctuale: proiecte câștigate, dezvoltări ale businessului, recunoașteri primite pe parcurs etc.
Am fost și suntem conștienți de faptul că nu am inventat roata. Suntem o companie de servicii IT, dar am ales să ne diferențiem prin modul în care livrăm proiectele, prin promptitudine în reacția de răspuns și prin flexibilitate. Nicio zi nu seamănă cu alta, iar lucruri neprevăzute apar tot timpul. Acestea țin de oameni, de finanțări sau de contextul mediului românesc de afaceri. Sunt dificultăți cu un oarecare caracter continuu cu care orice antreprenor se confruntă, devin parte din cotidian, trebuie doar să știi cum să le ții piept.
Ce aduce Bittnet nou pe piața din România? De ce ați ales să vă lansați afacerea aici și nu în străinătate?
Mihai Logofătu: În primul rând, suntem singura companie IT din România care livrează o paletă atât de diversificată de traininguri și care, cu aceeași echipă tehnică, implementează proiecte complexe, la cheie, pentru clienți. Bittnet este, la ora actuală, liderul pieței de training IT din România, fiind singurul furnizor de tip „one stop shop”. Echipa tehnică, certificările de la producătorii internaționali, dar și parteneriatele noastre ne permit să livrăm cursuri din gama tuturor producătorilor IT din piață. De mai bine de doi ani, oferim clase în regim virtual pentru clienții din România și din străinătate, iar trainerii noștri sunt ingineri în producție, aducând, astfel, experiențe reale în sala de curs.
Oferim, de asemenea, servicii specifice integrării arhitecturilor IT (infrastructură de rețea, routing, switching, servere, datacenter, virtualizare, securitate, teleprezență sau wireless) și servicii de suport tehnic, compania fiind axată permanent pe popularizarea celor mai noi și moderne tehnologii. În piața de integrare IT suntem singura companie din România care garantează financiar succesul proiectelor clienților.
Bittnet nu a inventat roata, dar a venit cu un „produs” de calitate, pentru care există cerere mare. Am ales România pentru că este piața pe care noi o cunoaștem foarte bine. Până acum ne-am adresat pieței internaționale doar punctual, cu proiecte ce ne-au confirmat că avem experiența și maturitatea de a livra și peste granițele țării. Avantajul nostru competitiv constă în faptul că am reușit să coagulăm o echipă de profesioniști din toate domeniile (ingineri și traineri IT, specialiști în vânzări, manageri de proiect etc.) care împărtășesc valorile noastre organizaționale: competență, performanță, flexibilitate și integritate. Astfel, fiecare membru al echipei este conștient că singura șansă de a continua cu succes povestea Bittnet este să trateze cu maximă responsabilitate cerințele clienților, să fie proactiv, să-și asculte partenerii și să le ofere soluțiile pe care ei le caută, încadrându-se în bugetul disponibil.
Ce calități trebuie să aibă angajații voștri? Care sunt principiile după care se ghidează cultura organizațională a Bittnet?
Cristian Logofătu: La baza culturii Bittnet stau câteva valori: integritate, competență, flexibilitate și performanță. Acestea definesc și susțin comportamentul oamenilor din echipa noastră tânără. Pot spune că muncim activ să transformăm cultura într-un element de diferențiere.
Angajații trebuie să aibă atitudinea potrivită, pentru că aceasta ține de personalitatea omului, iar noi nu avem cum să o schimbăm. Căutăm să descoperim în procesul de angajare cât dintre valorile culturii organizaționale se regăsesc în valorile angajaților, pentru că pe baza acestora putem dezvolta aptitudinile oamenilor.
Am învățat să angajăm încet, pentru că este mai greu să dezvolți atitudini decât aptitudini. Nu căutăm altceva decât onestitate, flexibilitate, respect și pasiune pentru activitatea desfășurată.
Trei reguli “esențiale” pe care angajații Bittnet le urmează:
Cristian Logofătu: Promptitudinea răspunsurilor oferite, profesionalism în desfășurarea sarcinilor de lucru și respectul față de clienți, respectiv colegi.
Care ar fi cele cinci atribute ale antreprenorului de succes?
Cristian Logofătu: Deși lucrez cu cifre, mă feresc să dau un număr de atribute care pot defini succesul unui antreprenor. Cred însă că există un mix personalizat pentru fiecare antreprenor, că fiecare deține un atribut care îl diferențiază. Mai cred, totodată, că o rețetă de succes trebuie să conțină multă muncă și, implicit, sacrificii personale, perseverență, modestie și multă șansă. Trebuie, în același timp, să îți asumi și o doză de risc și să fii permanent conștient de faptul că trăiești cu incertitudini.
Cred că cea mai importantă calitate este să înțelegi foarte bine care sunt punctele tale slabe și să poți identifica oameni de valoare, care sunt „puternici” acolo unde tu nu ești, cărora să le acorzi apoi încredere și susținere, pentru ca ei să performeze în locul tău.
Din experiența voastră, care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac antreprenorii la început de drum?
Mihai Logofătu: Am învățat că unul dintre lucrurile cele mai importante într-un business este focusul (concentrarea). Pentru ca o idee să aibă șanse să fie viabilă trebuie să ai o înțelegere bună a domeniului de activitate, iar apoi să aloci suficient efort și timp, astfel încât totul să meargă bine în afacere. Lipsa acestora poate fi considerată o greșeală din partea oricărui antreprenor.
O altă greșeală frecventă în capcana căreia cad mulți tineri este faptul că nu se concentrează pe diferențiere continuă și pe vânzări. Cred că poți să identifici un element pe care să îl exploatezi și care să îți aducă acel ”altceva”. În cazul nostru, echipa tehnică este unul din elementele de diferențiere. Inginerii noștri au și calitatea de a fi traineri și, astfel, sunt permanent conectați la tot ce este nou în industrie și vin cu experiențe reale în cadrul cursurilor pe care le predau. În plus, colegii sunt certificați până la niveluri foarte avansate pe tehnologii diversificate ale celor mai importanți producători IT din piață.
Totodată, nu toți antreprenorii aflați la început de drum în afaceri reușesc să se înconjoare de oameni potriviți, de la care să aibă ce să învețe.
Cum ați caracteriza piața din România pentru un tânăr antreprenor, pentru dezvoltarea unui business ca al vostru?
Cristian Logofătu: Piața din România este deschisă la idei noi și sustenabile. România este încă o piață cu mari oportunități pentru multe domenii de activitate, iar acest lucru nu poate să reprezinte decât un plus pentru cei care vor să pornească azi o afacere. Strict din punct de vedere al oportunităților actuale, există multe nișe „neatacate”, cu bariere de intrare pe piață destul de scăzute, mai ales în zona de servicii pentru start-up-uri. Industria IT este una din cele mai interesante, România fiind un hub cu multe resurse, ce pot da naștere unor proiecte de anvergură internațională. Avem suficiente exemple de succes din partea antreprenorilor români care au pus România pe harta țărilor cu potențial.
Mediul de afaceri nu este cel mai prietenos, dar nici cel mai rău. Există multe alte țări a căror birocrație pune bariere administratorilor de firme. Cred că dacă un antreprenor își dorește cu adevărat să aducă valoare adăugată în economie fiind inteligent, creativ, curajos, ambițios, perseverent și, desigur, profesionist, va găsi răbdarea și soluțiile necesare pentru a construi afacerea pe care și-o dorește.
Aveți vreun sfat pentru tinerii care vor să înceapă o afacere pe cont propriu?
Cristian Logofătu: Sfatul meu ar fi să-și aleagă un domeniu de activitate pe care să-l cunoască foarte bine și pentru care există cerere mare (mulți potențiali clienți). Să se pună în locul clienților și să încerce să le satisfacă nevoi complexe. Să nu uite că networkingul este vital în mediul de business. Mai mult, să încerce să învețe continuu, din orice sursă de valoare să importe constant “know-how” și să creeze medii de învățare continuă, inclusiv pentru angajații lor. De asemenea, este esențial să construiască businessul cu mare atenție acordată problematicii de cash-flow.
Cum vedeți Internetul peste cinci ani?
Mihai Logofătu: Internetul și tehnologia informației și comunicațiilor ne definesc evoluția ca oameni. Acestea au schimbat modul în care învățăm, ne dezvoltăm, ne trăim viața și ne așteptăm ca, în continuare, ritmul de dezvoltare să fie unul alert. Internetul este nucleul în jurul căruia s-a dezvoltat una din cele mai puternice industrii din lume – IT-ul – și este, astăzi, vital în desfășurarea multor activități. Fără Internet, lumea n-ar funcționa atât de eficient și rapid. Comunicațiile, bursele, băncile, transporturile sunt industrii esențiale, pe care dezvoltarea noilor tehnologii le-a determinat să ne facă viețile mai ușoare. Oamenii sunt în permanență conectați la mediul virtual, socializează online, cumpără online, își rezervă călătorii online, chiar „trăiesc” experiențe “reale” în online. Trăim timpuri în care tehnologia joacă un rol extrem de important în dezvoltarea oamenilor, atât din punct de vedere profesional, cât și personal, pentru că ne facilitează rapid accesul la informații, noutăți, știri, la tot ceea ce ne interesează. Putem comunica oriunde în lume, indiferent de locul în care ne aflăm, avem libertate de expresie, Internetul este un instrument esențial pentru omul modern. Din fericire, România este una dintre țările în care internetul se dezvoltă foarte rapid și are un grad de penetrare și adopție foarte mare.
Trebuie să fim însă conștienți de faptul că multe dintre cele mai căutate joburi din economia de astăzi nu existau în urmă cu 10 ani. De aceea, toate punctele de vedere pe care le exprimăm trebuie tratate ca „guesstimates”.