Nume importante ale literaturii şi culturii române se vor afla la standul românesc de la Livre Paris
Aflat la cea de-a 38-a ediție, Salonul Cărții de la Paris este dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenți la peste 800 evenimente și un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul de la Porte de Versailles se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze.
Numeroase oficialităţi, diplomaţi, scriitori, traducători, editori şi jurnalişti au participat alături de Liliana Țuroiu, președintele ICR, de E.S. Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, de domnul Adrian Cioroianu, ambasadorul României pe lângă UNESCO, la inaugurarea standului României, organizat de Institutul Cultural Român. Printre invitaţi s-au aflat domnul Lilian Zamfiroiu, ambasador extraordinar și plenipotenţiar al României în Marele Ducat de Luxemburg şi domnul Ion Ioniţă, redactor- şef „Historia”.
Peste 50 de titluri recente, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR, sunt prezentate, în perioada 16-19 martie, la Salonul Cărții de la Paris. Programul standului prevede 22 de evenimente, la care vor participa scriitori, traducători, editori, diplomați, dintre care 15 invitați din România. Sunt prezentate ultimele traduceri în franceză, finanţate de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC), precum și cărţile autorilor români, publicate de edituri franceze în ultimul an: nu mai puţin de 28 titluri apărute în ultimul an în Franţa, traduceri din română sau semnate de autori români de expresie franceză.
Nume importante ale literaturii şi culturii române se vor afla la standul românesc de la Livre Paris, printre aceștia numărându-se Virgil Tănase, George Banu, Dumitru Preda, Tudor Banuș, Dumitru Țepeneag, Doina Lemny, Dodo Niţă Gabriel Badea-Păun, Magda Cârneci. La mesele rotunde organizate la Standul României vor fi prezenţi scriitori români şi străini, traducători, dar şi editori francezi precum Eugen Uricaru, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Ghiu, Horia Ursu, Irina Teodorescu, Cătălin Pavel, Claudiu Komartin, Silvia Colfescu, Ana Antonescu, Sebastian Reichmann, Michel Carassou, Marily le Nir, Jean-Louis Courriol, Cécile Folschweiller, Nicolas Trifon, Laure Hinckel, Thierry de la Croix.
La mesele rotunde organizate la Standul României vor fi prezenţi scriitori români şi străini, traducători, dar şi editori francezi precum Eugen Uricaru, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Ghiu, Horia Ursu, Irina Teodorescu, Cătălin Pavel, Claudiu Komartin, Silvia Colfescu, Ana Antonescu, Sebastian Reichmann, Michel Carassou, Marily le Nir, Jean-Louis Courriol, Cécile Folschweiller, Nicolas Trifon, Laure Hinckel, Thierry de la Croix.
Anul acesta ICR continuă parteneriatul cu librăria LIBRIS din Braşov, care va aduce 400 de titluri la Paris.