O categorie aparte: Copiii care au făcut istorie

La vârsta de cinci ani, un copil genial din oraşul muzicii, Salzburg, compunea piese pentru pian. Acesta era Wolfgang Amadeus Mozart. La fel, şi alte genii ale muzicii, cum ar fi Franz Liszt, Felix Mendelssohn, George Enescu, Frederic Chopin, Nicolo Paganini sau Camille Saint-Saëns, compuneau sau interpretau piese muzicale la vârste fragede, când joaca este pentru alţii pe primul loc. Un laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, indianul Rabindranath Tagore, a scris primul său poem la opt ani. Spaniolul Lope de Vega ţesea intrigile primei sale piese la 12 ani, iar Pablo Picasso îşi anunţa tumultul cromatic în primul său tablou, „El Picador Amarillo”, la vârsta de opt ani. Clericul irakian şiit Mohammad Baqir al-Sadr a memorat Coranul la o vârstă fragedă şi, înainte de împlinirea a 12 ani, redactase deja prima sa carte.

CITEȘTE ȘI: Leadershipul generaţiei care vrea să schimbe regulile

Copil-conducător

Considerat cel mai semnifiicativ copil-conducător din toate timpurile, Tutankamon (1341 î.Hr. – 1323 î.Hr.) a urcat pe tron la nouă ani. Faraon al dinastiei a 18-a, conducător al enigmaticului Egipt antic, între anii 1333 î.Hr. – 1324 î.Hr., iniţial sb tutela unor consilieri, apoi singur, el a reuşit să impună o serie de schimbări sociale majore, revocând reformele nepopulare ale tatălui său, regele Akenaton. 3.200 de ani mai târziu, în 1922, în încinsele nisipuri ale Văii Regilor, egiptologul britanic Howard Carter avea să descopere mormântul lui Tutankamon – una dintre cele mai importante realizări arheologice din istorie.

În misterioasa Persie a primelor veacuri, Shah Shapur al II-lea (309 d.Hr. – 379 d.Hr.), care a condus Imperiul Sasanid, preluând efectiv cârmuirea la 16 ani, a devenit monarh imediat după naştere, în 309 d.Hr, la moartea tatălui său. Ba chiar se spune că ar fi fost „încoronat” încă din pântecele mamei sale. „The Shapur Plate”, o valoroasă tavă de argint din epocă, îl descrie pe Shapur al II-lea drept conducător al universului. Tava, expusă la palat pentru a afirma suveranitatea regelui, în mod ciudat nu a fost descoperită în Iran, ci în Rusia. Cumpărată de o familie de nobili ruşi, Stroganov, în împrejurimile Siberiei, a fost expusă în palatul lor de la Sankt Petersburg, până la Revoluţia bolşevică din 1917. În 1934 a devenit una dintre primele opere de artă sasanidă ajunse în SUA.
În gloriosul Imperiu Bizantin, un alt copil al istoriei, Ioan al V-lea Paleologul (1332 – 1391), a ajuns la domnie la vârsta de nouă ani, urmându-i tatălui său la tron. O majoră descoperire recentă îl înfăţişează pe împărat într-un mozaic datat la jumătatea secolului al XIV-lea, în zona arcului estic al Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol, cunoscut deja din desenele pregătite de fraţii italieni Fossati, cu ocazia lucrărilor de restaurare din anii 1847-1849, după cum notează RADOR.

Unul dintre cele mai tragice destine

Cel mai tânăr monarh din istoria ţării sale, Henric al VI-lea al Angliei (1421-1471) i-a urmat la tron, în 1422, la vârsta de nouă luni, tatălui său. El a fost încoronat în 1429, înainte de a împlini opt ani. A fost sursa de inspiraţie pentru una dintre cele mai importante drame istorice ale lui William Shakespeare, trilogia „Henric al VI-lea”. „Bunul rege” englez a fost prezentat ca poet el însuşi, în Manesse Codex, un important manuscris iluminat gotic, în care autorii sunt ordonaţi în funcţie de rang, Henric este primul în şir, urmat de alte feţe nobile şi de minestreli.

CITEȘTE ȘI: Noi reguli pentru obținerea unei vize SUA. Ce informații va trebui să dea solicitantul

Maria Stuart, sau Maria I (1542 – 1587) a ajuns regină la numai şase zile de la naştere. Ea a avut unul dintre cele mai tragice destine din istorie, care a inspirat artişti şi scriitori timp de mai bine de patru secole. Schiţe şi picturi ale sale, la 12 ani şi mai târziu, a realizat Francois Clouet, pictorul de curte al socrului Mariei, Regele Henry al II-lea al Franţei. Una dintre cele mai impresionante descrieri ale reginei scoţiene, tabloul „Mary during her captivity” (Maria în timpul captivităţii), pictat de Nicholas Hilliard, în secolul al XVI-lea, face referire la detenţia reginei în Anglia. De istoria reginei duse la eşafod au fost inspirat şi Scipione Vannutelli, în secolul al XIX-lea, în tabloul „Mary Stuart being led to the scaffold” (Maria Stuart condusă la eşafod).

La curtea sa de la Versailles, simbol al monarhiei absolute, cunoscut ca Regele Soare, Ludovic al XIV-lea (1638-1715) i-a urmat la tron tatălui său, în 1643, când era un copil de aproape cinci ani, dar a condus personal abia din 1661, până la moartea sa, în 1715, având una dintre cele mai îndelungate domnii din istoria europeană, marcată de înflorirea artelor şi literaturii, de victorii militare si de opulenţa de la palat. I-a urmat nepotul său, Ludovic al XV-lea, numit şi „Cel Mult Iubit”, devenit moştenitor tot la cinci ani, şi încoronat la 15. Graţie atitudinii sale impunătoare, portretul Regelui Soare în veşminte ceremoniale pentru încoronare (Portrait de Louis XIV en costume de sacre), pictat de Hyacinthe Rigaud, a devenit descrierea consacrată a suveranului francez, care a comandat peste 300 de portrete oficiale. Pictorul baroc Claude Deruet l-a înfăţişat în copilărie, în tabloul „Louis-Dieudonné, Dauphin of France” şi în „Portrait de Louis XIV enfant”, Juste d’Egmont l-a descris ca adolescent, în „Portrait de Louis XIV”, iar Jean Nocret, în „Portrait de Louis XIV”. Mai târziu a început să fie prezentat ca împărat roman, ca zeul Apollo sau ca Alexandru cel Mare, cu predilecţie în operele lui Charles Le Brun.
Cristina, regină a Suediei (1626-1689), una dintre marile puteri ale secolului al XVII-lea, a fost desemnată ca urmaş la tron când avea şase ani, sub tutela unui Consiliu de Regenţă, apoi a condus efectiv de la 18 ani. Tronul de argint de pe care a abdicat în 1654 este şi astăzi simbolul oficial al monarhilor suedezi.

Isabela a II-a a însoritei Spanii (1830-1904), numită «Reina de los Tristes Destinos» (regina cu un destin trist) sau «la Reina Castiza» (regina autentică), a fost proclamată regină la trei ani şi încoronată oficial la 13. O descriere a sa din copilărie a realizat Carlos Luis de Ribera, în tabloul „Isabel II niña” (Isabela a II-a copil). Mai târziu, Franz Xavier Winterhalter o descria pe „Isabela a Spaniei, cu fiica sa Isabela”, ca o prezenţă impunătoare, într-o elegantă rochie albă, imagine rămasă simbolică.
Vladislav al III-lea al Poloniei (1362-1434), din dinastia Iagello, a urcat pe tron la vârsta de zece ani, înconjurat de un grup de consilieri. Potrivit unei legende portugueze, deşi turcii au susţinut că intraseră în posesia capului său, Vladislav ar fi supravieţuit bătăliei de la Varna. Legenda spune că el ar fi rătăcit ca pelerin căutându-şi iertarea, pe care a găsit-o la Ierusalim.
A călătorit în secret în Ţara Sfântă, a devenit cavaler la mânăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, apoi s-a stabilit la Madeira, unde i-a asigurat traiul regele Afonso al V-lea al Portugaliei. Aici, o delegaţie de călugări polonezi au mers să verifice dacă el este regele pierdut, dar Vladislav a refuzat rugămintea acestora de a reveni la tronul polonez. În memoria sa, un bulevard şi un cartier rezidenţial din Varna poartă numele Władysław Warneńczyk, tot aici există şi un parc-muzeu, cu un cenotaf simbolic, construit pe un vechi monument funerar tracic.

În Rusia, cel care avea să fie cunoscut drept Ivan cel Groaznic (1530-1584) a fost numit în 1533, la vârsta de trei ani, Mare Principe de Moscova şi moştenitor la tron. La 16 ani, Ivan a înlăturat de la cârma ţării boierii şi a devenit ţar, primul purtător al acestui titlu, pe care şi l-a acordat singur. A început ca reformator, dar a ordonat apoi represiuni în masă şi a purtat războaie teribile.
În timpurile moderne, Simeon al II-lea de Saxa Coburg Gotha, născut în 1937, botezat cu apă adusă din Iordan, a devenit rege al Bulgariei la vârsta de şase ani, în 1943. Dar înainte de 1946 monarhia a fost abolită, iar Simeon a trebuit să îşi părăsească ţara. A revenit din exil peste mulţi ani, după căderea comunismului, devenind, de astă dată, pentru o vreme, premier.

Nu în ultimul rând, Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 25 octombrie 1921, Sinaia) a urcat pe tron la vârsta de numai şase ani, pe 20 iulie 1927, deoarece tatăl său, Carol al II-lea, renunţase la prerogativele de moştenitor al Coroanei. Fiind minor, atribuţiile regelui au fost exercitate de o Regenţă. Treptat, această instituţie şi-a pierdut din autoritate, iar Carol al II-lea a profitat de divergenţele existente între formaţiunile politice şi pe 8 iunie 1930 a fost instaurat pe tronul României. Acest act a îmbrăcat forma unei lovituri de stat deoarece Constituţia prevedea clar că regele domneşte până la moarte sau până la abdicare, iar regele Mihai era în viaţă şi nici nu abdicase. A doua domnie a survenit într-un moment dramatic pentru România. După pierderile teritoriale din vara anului 1940, Carol al II-lea a abdicat, iar Mihai a redevenit rege al României.

CITEȘTE ȘI: România ar performa şi mai bine dacă accentul ar fi pus pe forţa de muncă

Record actual

Regele Oyo al Ugandei zilelor noastre, născut în 1992, deţine recordul actual de cel mai tânăr monarh aflat la cârmă. La vârsta de trei ani, Oyo a ajuns la tron, devenind cel de-al 12 conducător al Regatului Toro, vechi de 180 de ani. În prezent, regele Oyo este implicat în eforturile ONU de combatere a epidemiei de SIDA ca ameninţare publică, până în 2030, şi a acceptat în acest efort rolul de Campion Cultural pentru lupta contra HIV/SIDA în rândurile tinerilor din Africa de Sud şi de Est.