O nouă ediție CEO Conference – Shaping the Future are loc în mai la București
O nouă ediție a CEO Conference – Shaping the Future va avea loc pe 22 mai 2019 în București. La această ediție, CEO Conference sunt așteptați peste 200 de CEO, directori generali, investitori, antreprenori, experți și specialiști în inovație, transformarea afacerilor precum și alți factori de decizie pentru a discuta despre modul în care companiile din România înțeleg să-și ajusteze sau să își accelereze afacerile, astfel încât să răspundă cât mai eficient noilor trenduri economice, sociale, tehnologice și legislative din 2019.
“Nu există un dubiu că ne confruntăm deja cu o încetinire a creșterii la nivel global. La aceasta se adaugă comoditizarea celor mai importante tehnologii, accelerarea transformărilor digitale, migrarea sau lipsa forței de muncă, intensificarea competiției și turbulențele existente la nivel legislativ și economic.
În fața acestor noi realități, companiile mari și foarte mari își consolidează operațiunile prin regândirea proceselor de business, concentrarea pe “experiența clientului”, accesul la piețe noi, consolidarea locală și regională” declară Dumitru Ion, Managing Partner, DoingBusiness.ro.
Organizată sub tema “Slowbalization – Cum construiesc top executivii din Romania organizația viitorului”, CEO Conference – Shaping the Future este structurată și în acest an în două paneluri.
Primul panel „Cum construim compania viitorului” se va concentra pe rolul pe care îl au executivii din Romania în adaptarea strategică a companiei pentru a face “slowbalizarii”. În cadrul acestui panel se vor aborda teme esențiale, precum:
Ø Cum redesenăm organizația viitorului? Procese digitale, agile, tehnologii, noii leaderi, componența echipelor strategice, cea mai bună combinație între capabilitățile umane și roboți.
Ø Noua logică a competiției – inovația, experiența clientului și competențe noi în organizație.
Ø Noi modele de creștere – cum construim sisteme dinamice și flexibile pentru a face față noilor provocări
Ø Revoluția competențelor – cât de gravă este diferența între competențele actuale și cele necesare în viitorul apropiat.
Cel de-al doilea panel se va concentra pe „Inovatie si Transformare” – modul în care marile companii își adaptează rapid procesele și structurile pentru a face față noilor forțe competiționale precum și despre rolul CEO-ului în susținerea unei organizații agile, despre experimentare, co-creare, platforme și ecosisteme și, mai ales, cât de pregătiți suntem pentru a crea un nou tip de valoare, cea socială.
Ø Transformare inovațională – Cum schimbăm ADN-ul organizației prin strategia de inovare
Ø Proiecte de Transformare Digitală – Cum reinventăm modelul de business în noua eră a Slowbalizării
Ø Experiența Clienților – tehnologii pentru anticiparea comportamentului clienților
Ø Increderea ca avantaj competitiv sau cum dezvoltăm valoarea și implicarea socială a companiei
Ø Artificial Intelligence, Internet of Things, Big Data si Analytics
“Slowbalization” – o nouă perioadă în care comerțul global încetinește vizibil, mai ales la nivel regional. Termenul a fost adus pentru prima dată în atenția marilor analiști în 2015 de Adjiedj Bakas (un foarte cunoscut specialist în tendințe) și a fost recunoscut și amplificat ca tendință de mai multe organizații și publicații media internaționale la începutul anului 2019.
Înregistrarea la eveniment se poate face pe pagina: www.ceoconference.ro