Octavian Radu, RTC Holding-Diverta: „A trebuit sa invatam lectia amara a inchiderii de magazine, a reducerilor de salarii si a disponibilizarilor”
„Dragii mei, acest e-mail ar trebui sa fie unul de incurajare (si sper sa-mi reuseasca pana la urma), dar nu pot sa va ascund tristetea pe care am acumulat-o in 18 luni de criza, criza care s-a materializat astazi in cererea intrarii in reorganizare judiciara a retelei de magazine Diverta”, scrie Octavian Radu in mesajul intitulat „Dupa 20 de ani!”.
„Obisnuiti sa construim cariere in RTC, sa lansam noi business-uri, sa fim pionierii unor drumuri noi in Romania ultimilor 20 de ani, anul trecut a trebuit sa invatam lectia amara a inchiderii de magazine, a reducerilor de salarii si a disponibilizarilor. Ramane bucuria anilor de glorie (care sunt convins ca vor reveni) si amintirea entuziasmului exuberant, dar si lectia umilintei si lectia cumpatarii!”, scrie omul de afaceri.
Octavian Radu:
In nenumarate discutii si meditatii m-am intrebat: „unde am gresit?”. „Am gresit ca am deschis prea multe magazine?, ca ne-am avantat in prea multe afaceri?, ca am deschis prea multe drumuri?”… Nu, nu am gresit! Acesta a fost si este raspunsul meu. Poate greu de inteles acest raspuns prin prisma zilei de 28.05.2010, dar cu siguranta raspunsul corect prin prisma nevoilor reale (si pana de curand finantabile) ale clientilor nostri. Romania are prea putine librarii, nu prea multe!! Modelul pentru Romania este Europa Occidentala si noi n-am facut decat sa urmam acest model, singurul model in care credem ! Poate ca am vrut sa “ardem” etape, poate ca ne-am grabit, dar pentru cei care au constiinta celor 50 de ani pierduti in minciuna socialista nu puteam decat sa parcurgem “alergand” cei 20 de ani de Re-Constructie…”
“Reorganizarea judiciara” prin care trece Diverta acum nu este de fapt decat o etapa, neplacuta, dar necesara, pe calea redobandirii competitivitatii si a viabilitatii conceptului Diverta. Procesul a inceput de fapt cu mult timp inainte prin amplul efort de reorganizare parcurs in 2009: reduceri de personal, reduceri de chirii, reducerea capacitatii Divertei la noua cerere pentru produsele noastre. Acum, dupa atatea eforturi, mai mult ca oricand, avem nevoie de toti partenerii nostri, angajati, furnizori, banci si mai ales clienti sa fie alaturi de noi si sa continuam impreuna visul Diverta, visul RTC-ului in general. Sunt mandru de ce am realizat cu Diverta, este unul din cele mai moderne concepte de retail pe care le cunosc si isi merita existenta in inimile (si in mall-urile) noastre!
Imi Pasa! Putem! Imi place!
Octavian Radu