Oportunităţi de carieră pentru pasionaţii de Relaţii Publice şi Advertising
Prin asigurarea unui mediu propice interacţiunii dintre agenţiile expozante și studenți sau absolvenți, PR&Ad Fair încurajează comunicarea dintre cele două părţi. Astfel, participanții iau contact direct cu specialiștii din domeniu, iar agenţiile invitate, care îşi prezintă ofertele de joburi și programele de internship, au şansa de a evalua pregătirea şi aptitudinile viitorilor profesionişti.
În acest an, la PR&Ad Fair vor fi prezenţi cu oferte de colaborare, sfaturi şi materiale utile pentru participanţi: 4 ACE, pastel, Media Consulta International, Dolphin PR, TBWA, PRoud PR&Events, Agentia de Vise, The Public Advisors, Saatchi & Saatchi PR, Rogalski Damaschin Public Relations, Geometry Global, FRIENDS Advertising, Editura Evenimentul Zilei și Capital, Brand Factory, Creative Ideas, Chelgate Public Affairs & Public Relations, Webstyler, Forth Knox, McCann Erickson, Graffiti PR, Lowe & Partners, Smart Corporation Group.
Evenimentul are o structură complexă ce include, în cadrul târgului propriu-zis, o conferinţă şi trei workshopuri tematice cu rol în aprofundarea cunoştinţelor viitorilor comunicatori. Conferința Kit de supraviețuire în PR și Advertising se va desfășura pe 7 aprilie sub forma unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri Q&A. Speakerii ce vor împărtăşi din experienţa lor sunt membrii agenției pastel: Dana Nae Popa, Realistic Managing Partner & Business Developer, Alma Ghiulea, Dynamic Account, Andreea Mirică, Magnetic Account, Mădălina Ivan, Positive Account, Ciprian Sava, Sparkling Copywriter și Mihaela Zaharia, PR Specialist la Geometry Global.
Tot în aceeași zi va avea loc workshopul Your future job test, susținut de Lucian Călărașu, HR Manager la Editura Evenimentul Zilei și Capital. Acesta le va arată participanților cum ar trebui să arate un CV de nota 10 și îi va pregăti pentru un interviu de succes.
Workshopul dedicat Relaţiilor Publice, Using Social Media to build stronger communities, se va desfășura pe 8 aprilie. Acesta va fi susţinut de Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner la The Public Advisors și Vlad Mihălăchioiu, Social Media Manager la The Public Advisors.
Tot în cea de-a doua zi, tinerii creativi şi dispuşi să afle informații noi de la specialiști din domeniu pot lua parte la workshop-ul Visual Storytelling-Lessons from Back to Future susținut de Elena Dospinescu, Digital Creative Manager la Lowe & Partners.
Programul evenimentului, în cele două zile se va desfăşura astfel:
Luni, 7 aprilie
- 12:00 – 20:00 – Târg
- 14:00 – 16:00 – Conferință Q&A: Kit de supravieţuire în PR şi Advertising
Invitaţi vor fi Dana Nae Popa, Realistic Managing Partner & Business Developer, pastel, Alma Ghiulea, Dynamic Account, pastel, Andreea Mirică, Magnetic Account, pastel, Mădălina Ivan, Positive Account, pastel, Ciprian Sava, Sparkling Copywriter, pastel şi Mihaela Zaharia, PR Specialist, Geometry Global
- 17:00 – 19:00 – Workshop: Your future job test, susţinut de: Lucian Călărașu, HR Manager la Editura Evenimentul Zilei și Capital
Marți, 8 aprilie
- 10:00 – 20:00 – Târg
- 13:00 – 15:00 – Workshop PR: Using Social Media to build stronger communities, susținut de: Raluca Mihălăchioiu, Managing Partner, The Public Advisors, Vlad Mihălăchioiu, Social Media Manager, The Public Advisors
- 16:00 – 18:00 – Workshop Advertising: Visual Storytelling-Lessons from Back to Future, susținut de: Elena Dospinescu, Digital Creative Manager, Lowe & Partners.
Persoanele interesate se pot înscrie la conferinţă şi/sau workshopuri pe adresa [email protected] până pe 4 aprilie. Preţul de intrare este 10 lei pentru workshopurile de PR , Advertising şi pentru conferinţă. Primele 25 de persoane care se înscriu la conferință vor benefica de un loc gratuit la workshopul Your future job test.