Pădurarii protestează în fața Guvernului
Pădurarii vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la situaţia actuală a pădurilor din România. În viziunea inițiatorilor protestului, propunerea Departamentului Păduri pentru modificarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din proprietate publică nu soluționează problematica creată prin aplicarea HG nr. 924/2015, iar estimările Federației arată că aproximativ 7.000 de salariați de la RNP – Romsilva vor fi concediați.
"Ne deranjează neaplicarea legii 46/2008 care prevede ca pentru personalul silvic se aplica un spor la salarii de 25% numit spor de risc. La salariul existent trebuie să se aplice acest spor de risc. Salariul unui pădurar din România este 1.400 de lei, aproximativ 300 de euro pe lună. Comparativ cu un pădurar din Ungaria care câștigă 900 de euro şi unul din Polonia care are 1.500 de euro”, a declarat pentru Mediafax, un pădurar din Gherla.
Forestierii au mai pichetat, în data de 7 aprilie, sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, fiind primiți, ulterior, în audiență de secretarul de stat Viorel Traian Lascu, căruia i-au înmânat o petiție cu revendicările solicitate.