Până pe 7 iunie, beneficiarii de fonduri europene vor încasa peste 1,4 miliarde de lei
Împrumutul aprobat de Guvern va fi utilizat pentru achitarea facturilor restante, dar şi pentru efectuarea de plăţi în termenele prevăzute în contractele de finanţare. Suma alocată va fi folosită pentru efectuare de plăţi către beneficiarii fondurilor contractate prin intermediul a cinci programe: Programul Operaţional Sectorial Mediu, Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Operaţional Regional, respectiv Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.
Cele mai mari sume au fost alocate Autorităţilor de Management pentru plata beneficiarilor de finanţări contractate prin intermediul Programul Operaţional Sectorial Mediu – peste 420 milioane de lei, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – peste 405 milioane de lei, respectiv Programul Operaţional Regional – circa 350 milioane de lei.
Sumele menţionate urmează să fie achitate beneficiarilor de fonduri până la data de 7 iunie 2013. Actul normativ aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri, 8 mai, impune termene mai reduse pentru efectuarea plăţilor către beneficiari, dar şi pentru transmiterea documentelor necesare pentru rambursarea fondurilor de către Comisia Europeană.
Anul 2013 reprezintă un an crucial pentru România, iar una dintre priorităţile strategice ale Guvernului României utilizarea a 6,5 miliarde de euro din fondurile europene alocate României în actuala perioadă de programare pentru a evita riscul de dezangajare automată a acestor fonduri.