Patru restaurante din București, pe lista celor mai bune 1.000 de restaurante din lume
La Liste, care pune în valoare cele mai apreciate restaurante de pe cele cinci continente, a fost prezentată de Philippe Faure – președinte al agenției de promovare a turismului Atout France, în prezența lui Laurent Fabius – ministru al Afacerilor Externe și Dezvoltării Internaționale al Franței.
Pentru a garanta obiectivitatea și independența clasamentului, La Liste s-a bazat pe experiența unor chefi de prestigiu, care au fost rugați să evalueze, în mod confidențial, ghidurile de specialitate din țările lor, 300.000 de publicații de acest fel fiind consultate online.
Japonia se situează pe primul loc în clasamentul propus de La Liste, cu 127 de restaurante menționate, urmată îndeaproape de Franța cu 118 restaurante în top, Statele Unite (101), China (69) și Spania (52).
În 2015, restaurantul Le Bistrot Francais a participat la campania 'Gout de France/ Good France', care are ca scop promovarea valorilor gastronomiei franceze în lume.
Ediția de anul viitor a Gout de France va avea loc pe 21 martie, iar restaurantele din România care doresc să ia parte la acest eveniment de marcă dedicat rafinatei gastronomii 'a la francaise' sunt invitate să se înscrie până pe 7 ianuarie 2016, completând formularul online disponibil aici.