Pensionarii au dus România pe locul 1 în Europa
Dacă în alte țări bătrânii pleacă în croaziere, la noi pleacă în continuare la lucru: O statistică ne arată că suntem cei mai harnici din Uniunea Europeana, dacă îi punem la socoteală pe vârstnicii care continuă să muncească.
Mai bine de un sfert dintre pensionarii noştri sunt înca pe piaţa muncii, în primul rând pentru că nu le ajung banii, dar şi ca să nu se rupă cu totul de societate.
Cifrele ne clasează pe primul loc la acest capitol, la mare distanţă de ţările dezvoltate, în care bătrânii pleacă în vacanţe exotice, pentru că pensiile le permit acest lucru.
Potrivit celor mai recente date, în România peste 20% dintre pensionarii care au între 65 şi 84 de ani merg încă la muncă, iar asta ne plasează pe primul loc în UE în faţa unor ţări precum Suedia, Danemarca sau Marea Britanie.