Pentru romani, viata incepe dupa munca
Ciudatenia este ca lucrul acesta se intampla nu cu cei din generatia mea, ci, mai ales, cu oameni foarte tineri. Poate pentru ca sunt obisnuiti inca din scoala sa simuleze ca invata. Munca si invatarea sunt percepute ca fiind o corvoada necesara pentru a putea accede la distractii. Pentru romani, viata incepe dupa munca. Invatatul nu este perceput ca o trambulina spre realizarea umana, ci drept o cazna pe care trebuie s-o ocolesti daca esti inteligent. Munca este piatra din pantof.
Dupa ce compania noastra a fost in topul angajatorilor anul trecut, am primit o multime de CV-uri cu cereri de angajare. Eu nu refuz pe nimeni, pentru ca stiu cat de greu este sa gasesti un angajat la parametri occidentali. Asa incat le dau sanse tuturor, oricum doar 2-3% se integreaza in cerintele mele. A venit o domnisoara care mi-a spus ca vrea sa faca “orice”. Am plimbat-o prin toate departamentele, dupa care m-a intrebat: “Un loc la marketing nu aveti?” I-am spus: “Domnisoara, cum poti sa faci marketing si PR pentru un produs pe care nu-l cunosti?” A stat o luna si jumatate, dupa care a spus ca este prea multa munca si a demisionat. Am intrebat-o: “Ce te asteptai, domnisoara, sa faci?”. “Pai, sa fac o campanie de PR, sa scriu un articol pentru ziar, sa organizez o conferinta de presa”. Tinerii cred ca pot sa castige bani foarte usor, acest fapt fiind pentru angajatori o mare problema. Acolo unde banii se castiga in mod serios, la departamentul de vanzari, nu vrea sa lucreze nimeni.
Cazul unei alte tinere: primul lucru pe care l-a facut cand si-a inceput perioada de proba a fost sa-si instaleze Yahoo Messenger. I s-a atras atentia ca la serviciu se munceste, nu se sta la discutii pe internet. S-a mutat pe terasa si a vorbit jumatate din timp la telefon. A fost atentionata, inca o data, elegant, ca nu este platita pentru vorbitul la telefon in timpul orelor de program. Dupa ce am vazut-o stand cate doua ore pe zi cu ochii in ecranul gol al computerului, i-am spus: “Daca ai avea o carte pe care ai citi-o pe sub banca, as pretinde ca nu te-am vazut. Cum poti, la 24 de ani, sa stai si sa astepti sa se termine programul? Ce-ti doresti de la viata?”
“Lasa, ca se poate si asa” – blestemul balcanismului
Fraza care ma deranjeaza cel mai tare este: “Lasa, ca se poate si asa!” Oamenii nu sunt obisnuiti sa-si puna intrebari, nu se gandesc la alternative pentru ceea ce fac, care sa le usureze munca sau sa optimizeze lucrurile. Prefera sa traiasca in rutina, conservandu-si energia, stiut fiind ca drumul cunoscut este cel mai scurt. Omul are tendinta sa graviteze pe nivelurile de energie cele mai joase. Pentru salturi, are nevoie de bobarnace.
Prima intrebare a celui care vine la un interviu de angajare este: “Cu cat ma platiti?”. Nimeni nu spune: “stiu sa fac asta si asta” sau sa intrebe cum poate sa participe la generarea de profit. Toata lumea pune problema in felul urmator: “Stiti, eu fumez, unde este locul de fumat?” sau: “Ce comision imi dati – eu nu discut decat de la 60% in sus”. Nimeni nu se intreaba daca nu sunt si niste taxe de platit, daca angajatorul nu trebuie sa aiba in vedere multe alte lucruri. Desigur, nu-i poti cere unui angajat sa aiba perspectiva de ansamblu a angajatorului decat dupa un an sau doi. Abia atunci se produce osmoza intre noua particula si masa critica – firma cu tot personalul ei. Oricum, de la “kennedistul” indemn – “nu intreba ce poate face tara (aici, compania) pentru tine, ci ce poti face tu pentru ea” – si pana la balcanicul “noi cu drag muncim” este o prapastie culturala.
Disciplina se obtine si prin supraveghere
Mai este, din pacate, si problema hotiei. Din experientele mele cu angajatii, am constatat ca oamenii isi pierd rusinea daca nu mai sunt supravegheati. Pleaca acasa cu pixurile de la serviciu, cu produsele firmei… Am amplasat camere de luat de vederi care inregistreaza totul in companie. Numai eu si firma care le instaleaza stim unde sunt pozitionate, iar locul lor se schimba saptamanal. Cei care au carente de educatie nu pot fi indreptati decat daca stiu ca sunt permanent sub observatie. “Ochii stapanului ingrasa vacuta”, cum se spune.
Asta este o problema generala, nu doar a romanilor. Si la Bruxelles mi s-a intamplat: dintr-un stand deschis cu produse, am avut surpriza sa gasesc doar ambalajele. Singura tara “curata” din acest punct de vedere este Elvetia. Acolo, daca faci o greseala, membrii comunitatii isi fac o onoare din a te raporta organelor in drept. In Tara Cantoanelor, toata lumea este “informatoare” – daca ai traversat pe rosu, te poti astepta sa fii oprit dupa o jumatate de ora de politie, pe baza telefonului dat de o doamna care te-a vazut in intersectie. Sistemul acesta se numeste “disciplina”. Daca as avea 20 de ani, as spune ca nu e o placere sa fii supravegheat. Apropiindu-ma de pensie, constat ca modelul elvetian este cel care mi se potriveste.
Frica este mai puternica decat responsabilitatea
Un oficial american imi spunea odata ca, in tarile est-europene si in cele din Europa de Sud, oamenii nu-si platesc taxele si nu au nici un fel de responsabilitate. In America, toata lumea considera problema achitarii impozitelor ca pe o datorie nationala. I-am raspuns ca atunci cand Franta, Italia sau Romania vor avea o politie financiara care ajunge sa te ameninte cu pistolul si catusele, automat si platitorul de taxe din Europa va fi mai responsabil. Nu exista responsabilitate. Frica este resortul care functioneaza peste tot.
Motivarea prin lucruri catre care tind oamenii este in general limitata, are un ciclu de viata foarte scurt. Orice i-ai da cuiva, el se obisnuieste foarte repede si are impresia ca acel lucru ii apartine de drept. Doar frica are un termen de viata mai lung, pentru ca te lupti cu raul, ca sa-l tii departe.
Este valabil si pentru mine. Mi-e frica sa nu fac o greseala, deoarece mi-e rusine atunci cand mi se face o observatie. Eu nu am sefi, dar daca stiu ca n-am facut lucrurile cum trebuie, mi-e teama cand suna telefonul de la Bruxelles. Rusinea este o chestiune care depinde si de cei sapte ani de-acasa, de scoala pe care ai urmat-o, de cercul social in care ai crescut.
Rusinea se educa pana la varsta de sapte, opt ani, dupa care devii imun. Daca tinem cont de cultura de cartier si de audienta unor emisiuni de la televizor, rusinea nu este unul dintre bunurile castigate in perioada de tranzitie.
Le spun mereu oamenilor mei: trebuie sa realizati ca orice greseala pe care o faceti, oricat de mica, se intoarce ca un bumerang asupra mea. Eu raspund daca un colet a fost trimis unde nu trebuie, daca un angajat a fost nepoliticos cu un client sau daca un produs a ajuns varsat in cutie. Fiecare om trebuie sa inteleaga ca tot ceea ce i se intampla este si din vina sa. Suntem cu totii fiinte libere, dar gradele noastre de libertate sunt “compensate sau drastic reduse de gradele noastre de responsabilitate.
Traim doar in prezent
Problema este ca noi, romanii, n-am fost educati sa traim decat in prezent (uneori, mai grav, doar in trecut). Din aceasta cauza, nu suntem capabili sa facem nici proiecte – pentru ca ele presupun o viziune, analize, obiective. Prezentul inseamna doar drepturi. Responsabilitatile apar in momentul in care drepturile exercitate astazi genereaza o actiune cu rezultanta in viitor. Cum poate un lider de business sa faca aceasta educatie cu oamenii sai? Metoda este “picatura chinezeasca”. Directorii de companie nu trebuie sa fie mari profesionisti in domeniul in care activeaza: principala lor abilitate trebuie sa fie managementul resurselor umane. Restul se copiaza: politici, produse, business plan-uri. Oamenii sunt marea miza, pe ei poti sa-i modelezi si remodelezi.
Tinerii de astazi sunt labili din punct de vedere emotional. Nu-si doresc nimic de la viata, nu se proiecteaza peste zece ani si isi schimba foarte des job-urile.
Am o problema si cu teoriile care spun ca angajatului trebuie sa-i oferi conditii deosebite, sala de fitness sau abonament la piscina, cum vedem in filmele americane. Exagerarile sunt rezultatul formelor fara fond. Daca facem ceva doar ca sa “bifam”, inseamna ca ne-am intors din nou in comunism. In astfel de situatii, nu grija fata de om este importanta, ci fatada, imaginea care sa dea bine la public. In companiile in care nu exista un leadership original, costurile pe termen lung vor creste datorita faptului ca managementul resurselor umane nu este decat formal.