Peste 6100 de bugetari vor beneficia de prevederile Ordonanței privind salarizarea
"Este vorba despre șapte ministere care au fost practic uitate, nu au avut negocieri speciale pentru a negocia creșterea grilelor, cum ar fi Cultura, Comunicații, Transporturi, Tineret și Sport. Ministerul Muncii are și el o grilă uitată în timp. Sunt în total șapte ministere în această situație. Ministerul Economiei și-a rezolvat lucrurile puțin mai devreme. N-am vrea sa inducem ideea că fiecare ar trebui să se ducă ba în Parlament, ba pe unde poate, ca să își crească grilele, ci să avem o abordare unitară la nivelul administrației", a afirmat Pîslaru, citat de Agerpres.
Potrivit notei de fundamentare a Ordonanței privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, modificările aduse prin această OUG urmărește, printre altele, eliminarea diferențelor de salarizare pentru muncă egală în unități similare, din cadrul familiei ocupaționale Administrație publică centrală — aparatul central, prin stabilirea salariilor la 70% din nivelul salariilor aflate în plată la 1 august 2016 la Secretariatul General Guvernului. Măsura nu se aplică structurilor teritoriale.