Ponta aduce lămuriri: Ștergerea penalităților de întârziere nu e amnistie
Ponta a spus că nu este o amnistie și că nu înțelege de ce termenul este folosit în acest caz, cu toate că Guvernul nu dă banii înapoi celor care au achitat datoriile și penalitățile.
"Nu scutim de niciun leu. Cei care au plătit nu pierd nimic, dimpotrivă, câștigă faptul că nu plătesc dobânzi. Cei care însă au nevoie de un spijin și plătesc absolut tot, până la ultimul leu, pe aceia îi ajutăm. Cei care nu plătesc la zi sau nu plătesc datoria integrală, nu beneficiază. (…)
Măsura se aplică atât firmelor, cât și persoanelor fizice.
Potrivit premierului, proiectul ar aduce mai multi bani la buget decât prin impunerea unor penalități.
"Nu scutim pe nimeni de plata taxelor și impozitelor. Toată lumea trebuie să și le plătească. Nu scutim de plata dobânzilor, ele se plătesc. Vorbim, practic, de un stimulent. Eu cred că vor fi foarte multe companii și persoane fizice care pot să acceseze acest stimulent și anume: dacă îți plătești de acum încolo, până în martie, zi de zi, taxele la zi, dacă plătești principalul, nu te mai pun să mai plătești acele penalizări la penalizări. (…)
Cu penalizări la penalizări la penalizări, ajungem în faliment și, în loc să am o firmă care își plătește toate datoriile la zi și dobânda, o să am o firmă în faliment", a explicat premierul.