Premiat de Academia Franceză: Omul care a scris ca și cum ar fi trăit vara lui 1830
Consilier de stat, fost secretar general al grupului media France Televisions şi fost consilier al preşedintelui Nicolas Sarkozy la Palatul Elysee.
Aceasta este numai o parte minimă a “traseului“ biografic profesional al lui Camille Pascal, în vârstă de 52 de ani, de profesie istoric. Mai exact, Academia Franceză a deschis joi sezonul premiilor literare din Franţa, atribuind Marele Premiu pentru Roman scriitorului Camille Pascal, autorul cărţii “L’ete des quatre rois” (editura Plon), un volum ce relatează vara anului 1830, când patru suverani s-au succedat pe tronul Franţei, după cum subliniază Le Monde.
Camille Pascal a câştigat acest premiu în al treilea tur de scrutin, cu 13 voturi. Ceilalţi finalişti, Alain Mabanckou (“Les cigognes sont immortelles”), Thomas B. Reverdy (“L’hiver du mecontentement”) şi Gilles Martin-Chauffier (L’ere des suspects), au primit şapte, două şi respectiv zero voturi.
Alert, chiar dacă academic
Romanul de peste 600 de pagini, considerat un roman erudit, revine asupra unui episod unic din istoria Franţei. În perioada iulie – august 1830, patru regi, Charles X, Louis XIX, Henri V şi Louis-Philippe, au urcat pe tronul ţării. Romanul scris de Camille Pascal îi duce pe cititori în toate locurile emblematice din acele zile cuprinse de frenezia istoriei. Ei ajung pe calea imaginaţiei la castelul Saint-Cloud, la Tuileries, în Paris, Courbevoie şi în Normandia. Istoricul îi convoacă în paginile cărţii sale pe Stendhal, Chateaubriand, Dumas, Vigny şi Hugo. Pot fi întâlniţi în paginile romanului şi Guizot, Talleyrand, bătrânul Lafayette şi tânărul Adolphe Thiers.
Camille Pascal a scris acest roman ca şi cum era un martor al evenimentelor din acea vară! Potrivit editurii și nu numai, stilul lui Pascal e alert, chiar dacă textul este academic şi pare puţin învechit, el a scris “romanul adevărat al Revoluţiei de la 1830”.
Sursa foto: International News