Premiile Oscar 2017: Recordurile stabilite de nominalizati
Premiile Oscar ajung în 2017 la ediţia cu numărul 89. Iar unii dintre nominalizaţi au parte de realizări remarcabile, potrivit E! News.
Meryl Streep intră fără îndoială în această categorie.
Odată cu ediţia din 2017, actriţa adună în palmares 20 de nominalizări, cele mai multe din istoria galei. Iar dacă va fi desemnată câştigătoare pentru rolul din Florence Foster Jenkins, atunci va avea nu mai puţin de 4 statuete, egalând astfel recordul deţinut de Katharine Hepburn.
Pe de altă parte, nu mai puţin de 7 actori talentaţi se află pentru prima dată în rândul elitei Oscarurilor. Printre cei care sunt nominalizaţi în premieră la gala din 2017 se află Naomie Harris (Moonlight), Dev Patel (Lion) şi Ruth Negga (Loving).
Cel mai spectaculos comeback la Premiile Oscar 2017 îl are Mel Gibson, care a făcut un salt în timp de mai bine de 20 de ani. Actorul se află acum în cursa pentru o statuetă graţie filmului Hacksaw Ridge, dar precedentă apariţie a fost în 1996, când a câştigat cu pelicula Braveheart distincţia pentru cel mai bun regizor.
Compozitorul Lin-Manuel Miranda ar putea intra în 2017 în clubul select al celor care au câştigat faimosul cvadruplet (Emmy, Grammy, Oscar şi Tony), din care fac parte doar 20 de artişti. În ediţia aceasta a Premiilor Oscar, el e nominalizat cu piesa "How Far I'll Go" din pelicula Moana.
Nu în ultimul rând, mult-discutatul film La La Land, cu Damien Chazelle în postura de regizor şi Emma Watson şi Ryan Gosling în rolurile principale, a egalat recordul pentru cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar, în număr de 14. Titanic şi All About Eve au mai reuşit această performanţă.
Gala Premiilor Oscar 2017 are loc duminică, 26 februarie.