Premiul pentru „cel mai prietenos cu bateria laptopului browser” merge la …
Aflați într-o campanie de promovare a browser-ului propriu, Edge, Microsoft a realizat două teste de autonomie pe patru browsere web, Google Chrome, Firefox, Opera și Microsoft Edge și a comparat rezultatele obținute, arată profit.ro.
În primul caz, este vorba de un test de laborator, realizat într-un mediu controlat, în care toate produsele au fost testate în aceleași condiții. A fost folosit un sistem de împrospătare și derulare automată a paginilor web, prin care au fost accesate cele mai populare site-uri.
Al doilea test a vizat partea de video, fiind una din formele de conținut care necesită o cantitate mare de energie și care ocupă o mare parte din timpul de folosire a dispozitivelor de orice tip.
Clasamentul în urma testelor a fost următorul:
- Edge: 7 ore și 22 minute
- Opera: 8 ore și 18 minute
- Firefox: 5 ore și 9 minute
- Chrome: 4 ore și 19 minute
Conform acestor teste, browser-ul celor de la Microsoft ar avea cel mai mic consum, de aici și autonomia superioară, în condiții similare, comparativ cu celelalte browsere web.