Preşedintele Iohannis vă aşteaptă la Bookfest cu volumul „Primul Pas“
După succesul volumului de debut "Pas cu pas", vândut în doar câteva luni în peste 130.000 de exemplare, preşedintele României, Klaus Iohannis, îşi va lansa la Bookfest "Primul pas", la editura Curtea Veche Publishing.
A zecea ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se desfăşoară la complexul Romexpo din Bucureşti, iar cele aproximativ 200 de edituri participante au pregătit peste un milion de volume, dintre care 4.000 de titluri noi.
La ediţia din acest an, editurile Polirom şi Cartea Româneasca vor participa cu peste 1.000 de titluri, toate aflate la reducere (20-50%). La standurile acestora, vizitatorii târgului veţi găsi cele mai recente apariţii, pachete promoţionale, dar şi 150 de titluri-surpriză cu reducere de 50%.
Şi editura Humanitas îşi aşteaptă publicul cititor cu peste 1.000 de titluri, dintre care cărţile-eveniment ale ultimelor luni, ediţii de lux ale celor mai importante volume ale editurii din ultimii 25 de ani, peste 60 de titluri în primă ediţie, 29 de lansări de carte şi sesiuni de autografe.
Humanitas Fiction propune la Bookfest 2015 traduceri din mari scriitori ai lumii, moderni şi contemporani: Ezra Pound, Thomas Mann, Yasunari Kawabata, Karen Blixen, Knut Hamsun, Michel Houellebecq, J.M. Coetzee, Patrick Modiano, Isabel Allende, Javier Cercas, Rui Zink, Su Tong, Anthony Marra, Hilary Mantel.
La Bookfest 2015, toate cărţile Humanitas vor avea 10% reducere, iar ediţiile de colecţie se vor bucura de preţuri speciale, valabile numai în cele cinci zile ale salonului.
Editura All a lansat campania socială şi culturală "Cartea în aşteptare", un proiect care încurajează lectura şi cultivarea interesului pentru cărţi în rândul tinerilor şi va prezenta cartea-eveniment "Petru cel Mare. Viaţa şi lumea lui", de Robert K. Massie, precum şi volume ale unor autori premiaţi, precum Robert K. Massie, Jim Crace, Enrique Vila-Matas, Alina Bronsky, Gonçalo M. Tavares, Magda Szabó. Totodată, publicul va putea alege din cele 30 de titluri noi în colecţiile deja consacrate.
Printre noutăţile editoriale pe care editura Litera le-a pregătit se numără "Sticletele", de Donna Tartt, carte câştigătoare a premiului Pulitzer 2014, "Capitalul în secolul XXI", de Thomas Piketty, considerată de Paul Krugman, laureatul premiului Nobel pentru economie, cea mai importantă carte a deceniului, "Lean In", de Sheryl Sandberg, al doilea om din conducerea Facebook, şi multe alte titluri de călătorie, dezvoltare personală, fotografie şi sport.
Pentru copii, Litera Mică a pregătit "Cele mai frumoase poveşti în versuri" şi "Cele mai frumoase poezii pentru copii", ilustrate de Tony Wolf, precum şi o lansare cu cântec alături de Gaşca Zurli: CD-ul "Atenţiune, accelerăm!". Oferta pentru cei mici este completată de foarte multe cărţi Disney, cu cele mai iubite personaje de ieri şi de azi.
Vizitatorii standului Litera se vor bucura de reduceri de preţ de până la 70%, vouchere cu sume între 15 şi 21 de lei, tombolă cu premii garantate, lansări în prezenţa unor mari personalităţi şi acţiuni dedicate copiilor. În plus, vizitatorii se pot implica în campania "Noaptea Cărţilor Deschise", desfăşurată anual de Litera cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii, prin achiziţionarea de volume din colecţia "Clasici Moderni" cu numai 5 lei.
Grupul Editorial Trei a pregătit pentru ediţia din acest an a Bookfest lansări de carte şi noutăţi editoriale, printre acestea numărându-se "Gravitaţie", de Svetlana Cârstean, "Vina", de Camelia Cavadia, "Fata din tren", de Paula Hawkins, "Oona & Salinger", de Frédéric Beigbeder, "Exerciţiul miraculos", de Daniel Glattauer, "Avertisment", de Renee Knight, şi "Irene", de Pierre Lemaitre. Cărţile editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing au reducere de până la 50 %. De asemenea, peste 100 de titluri vor avea preţ promoţional de 10 lei.
Ţara invitată de onoare la ediţia din acest an a târgului este Republica Cehă. Participarea Cehiei la Bookfest se va desfăşura sub motto-ul "Cehia – Republica Literaturii" şi va prilejui publicului român întâlnirea cu şase scriitori celebri. Standul Republicii Cehe va fi amplasat în Pavilionul C4, iar acolo cei interesaţi vor putea găsi o bogată ofertă de cărţi în limba cehă, precum şi ediţii în limba română ale unor volume cehe cunoscute.
Accesul la Bookfest şi la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit.
Programul de vizitare va fi următorul: miercuri, 20 mai – între orele 10.00 – 20.00; joi, 21 mai – 10.00 – 20.00; vineri, 22 mai – 10.00 – 21.00; sâmbătă, 23 mai – 10.00 – 21.00; duminică, 24 mai – 10.00 – 20.00.
Mai multe informaţii despre ediţia din acest an a Salonului Internaţional de Carte Bookfest se găsesc pe www.bookfest.ro şi www.czech-it.ro.