Prețul succesului la colet. De la primul clic la ultima pedală
„Lucrez cu companii de curierat sau cu persoane fizice autorizate care vor sa presteze astfel de activități. Există și posibilitatea colaborării cu persoane fizice, dar dacă nu aparțin unei companii de curierat ele vor trece printr-un proces de selecție al nostru”, ne-a declarat Bădescu.
Compania nu poate lua pe oricine de pe stradă care vrea să livreze, mai spune Octavian Bădescu. Este un fel de crowdsourcing dar controlat, pentru că nu te înscrii singur, iar în curierat, un element de bază, în afară de viteză este și siguranța. Din acest motiv toți cei care vor să lucreze cu Sameday Courier trec printr-un filtru ca și cum ar fi angajați.
„În prezent avem până într-o sută de curieri care folosesc biciclete, scutere și mașini”, afirmă fondatorul companiei, care crede că deși acest proiect a fost validat, el mai are nevoie și de „validarea succesului în sine”. Iar asta înseamnă ca firma mai întâi să se consolideze, iar apoi să se extindă, în primă fază la vecini, apoi în faza a doua, la vecinii mai îndepărtați, cum îi place lui să spună.
Citește și ”Reguli simple de bune maniere în business ”
“Ce avem noi este un model replicabil, dacă pot spune așa, pentru că aplicația este deja în mai multe limbi, iar prestările se pot face oriunde. În principiu, vrem să ajungem să avem câteva mii de curieri, dar în România are potenția de doar câteva sute”, declară Bădescu.
Costurile sunt fair
Plata pentru livrare diferă întotodeauna din acest, dar procentele pe care le iau cei care fac livrarea propriu-zisă ajung, de cele mai multe ori la 80%. Adică 20 de procente rămân la Sameday Courier.
„Asta este partea frumoasă: că nici o firmă clasică de curierat nu poate da cost direct 80% din încasare pentru că ar da faliment. Ele merg de obicei pe 50-60%. Pe când la noi, datorită tehnologiei, costul direct se poate duce către 80% și chiar mai mult”, a mai afirmat Bădescu.
Dar mai există o formulă. Dacă ești curier, poți să ai contract pe o sumă fixă, adică indiferent de ce livrezi încasezi o sumă fixă de 15 lei să spunem. O altă parte bună a aplicației celor de la Sameday Courier este că ei pot lucra cu forța de muncă concurenței.
Citește și ”Cum putem prevedea criza cu ajutorul unor algoritmi”
“Dacă ei au o livrare proprie și vor să controleze acest lucru o fac prin serverul meu și pot urmări comanda și tot ce ține de ea. În acest caz, monetizarea poate să vină și este pur și simplu un comision pe comandă”, mai spune fondatorul firmei.
La fel de bine se poate ajunge și la închiriere, adică fiecare curier care lucrează acceptă o comandă nouă.
Afacerea livrează ce promite
În momentul de față, Sameday Courier ajunge să aibă câteva mii de comenzi pe lună și chiar dacă potențialul în România este foarte mare, compania preferă să ia totul pas cu pas.
În cadrul aplicației, dacă există o singură comandă și mai mulți curieri în zonă care vor să facă livrarea, se înscriu prin aplicație și solicitantul îl alege pe cel care vrea să-i livreze coletul. Aplicația nu este diferită de cea a taximetriștilor, numai că pe livrarile de mâncare se alege primul care a dorit să facă livrarea, iar la bunuri generale, se face un fel de licitație rapidă, în care clientul poate să țină cont când selectează de numele curierului sau, de ce nu, și de prețul pe care-l cere curierul pentru serviciul prestat.
Dar livrarea în aceeași zi nu mai este atât de valabilă acum că apare în fiecare zi concurență, așa că în curând se va trece pe un model de genul same-hour. Compania a adoptat și acest model, dar o face doar în cayul livrarii de mâncare.
În plus, aplicația este foarte bine văzută de către cei care au folosit-o până acum. Review-urile acesteia sunt foarte bune, utilizatorii lăudând prețurile mici și rapiditatea cu care curierii răspund la comandă, acesta fiind unul din marile avantaje ale eliminării dispeceratelor.