Priorităţile statului român, oglindite în salarii
ECONOMICA.NET a comparat salariile medii nete lunare încasate în toate cele 50 de domenii/industrii controlate de stat şi plătite din bani publici, ca să aflăm care au fost, judecând după cifre obiective, priorităţile României în ultimii trei ani pentru care avem date disponibile.
Precizăm că Institutul Naţional de Statistică măsoară doar valoarea medie a salariului încasat în România (pe domenii/sectoare), deşi acest indicator – valoarea medie – nu e reprezentativ, dacă diferenţele dintre valorile cele mai mici şi cele mai mari ale salariilor încasate într-o industrie sau domeniu sunt foarte mari.
De ce INS consideră oportun să măsoare doar valoarea medie a salariului, şi nu salariul cel mai frecvent dintr-un domeniu (adică valoarea modală a salariului): În statisticile oficiale inclusiv la nivel UE, indicatorul de referinţă în contextul indicat este câştigul salarial mediu, au explicat pentru ECONOMICA.NET oficialii INS.
În perioada 2012-2014, cel mai bine plătite sectoare controlate de stat au fost: industria de petrol/gaze/ cărbune, industria metalurgică, transporturile aeriene, intermedierile financiare şi fondurile de pensii, producţia şi furnizarea de energie, telecomunicaţiile, radioul şi televiziunea, administraţia publică, în această succesiune. Cu o singură excepţie, în cel mai bine plătite 10 sectoare controlate de stat, salariile au crescut în 2014 faţă de cele din 2012, arată datele INS. Mai precis, doar salariaţii din intermedieri financiari şi fonduri de pensii au încasat anul trecut salarii mai mici anul decât cele din 2012 (dintre cel mai bine plătite 10 domenii/subdomenii din bani publici), însă scăderea e nesemnificativă.
Citeşte mai mult pe ECONOMICA.NET