Problema Volkswagen este managementul de proastă factură, nu cei câţiva ingineri pe care dă vina conducerea

Dar să lăsăm deocamdată deoparte mesajul implicit pe care mărturia lui Michael Horn îl transmite cu privire la pretinsa cultură a excelenţei în inginerie a acestui gigant al industriei de automobile. Hai să ne uităm la ce anume ne dezvăluie: un eşec total, catastrofal, datorat neglijenţei manageriale a Volkswagen: Nu e de mirare că preşedintele şi CEO-ul Martin Winterkorn a fost nevoit să demisioneze. „Tonul pe care l-a dat el de la vârf ” a permis ca „înșelătoria” izolată, manifestată de nişte angajaţi necinstiţi şi lipsiţi de principii, să prindă rădăcini.

Ce i-a făcut pe „angajaţii-escroci” de la Volkswagen să fie atât de siguri că vor scăpa neprinşi şi nepedepsiţi, atât de mult timp, pentru frauda lor digitală? Din nu se ştie ce motive, se pare că ei nu s-au temut de controalele de calitate sau de procesele de testare din compania lor. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? „Briciul lui Occam”* taie profund: acele procese erau compromise şi corupte din punct de vedere tehnic.

Şeful departamentului de design, Klaus Bischoff, este citat spunând că el nu şi-ar putea imagina că CEO-ul Martin Winterkorn ar fi ştiut de înşelăciune sau ar fi tolerat-o: „El este inginer «până în măduva oaselor», profund implicat în fizica unui automobil, însă nu a avut nimic de-a face cu chestiunile ce ţineau de partea de software.”

Bineînţeles că Chief Executive Officer-ii nu ar susţine niciodată cu bună ştiinţă înşelăciunea, dar această imagine a excelenţei în inginerie pe care o evocă Bischoff pare că ține de anul 1995, când internetul era doar o „tehnologie emergentă”. Fizica după care funcţionează maşinile din ziua de azi şi cele de mâine – la fel ca şi comportamentele fizice ale acestor automobile – sunt din ce în ce mai mult modelate de software. Milioanele de linii de coduri de programare (re)modelează vehiculele de înaltă performanţă în aceeași mare măsură ca în cazul oricărei inovaţii în materie de aerodinamică sau termodinamică. Codurile de programare sunt adesea tocmai factorul care face posibile inovaţiile aerodinamice, materiale şi termodinamice.

Declarația lui Bischoff este un fel de a spune că CEO-ul Boeing sau Airbus este „un inginer «până în măduva oaselor», profund implicat în fizica zborului, dar care nu are nicio legătură cu partea care ține de software”. Cu tot respectul, dar nu se poate să fii inginer «până în măduva oaselor» în aviaţie sau în industria automobilelor fără să asiguri managementul tuturor aspectelor ce ţin de partea legată de software. Avioanele nu zboară şi maşinile nu circulă fără software.

Ce s-a întâmplat cu reviziile de coduri de programare ale Volkswagen? Cine şi-a asumat cu mândrie „proprietatea” asupra codurilor dedicate maşinilor Volkswagen şi Audi? Pentru inovatorii care se bazează pe partea digitală, controlul şi revizia codurilor reprezintă o parte integrantă dintr-o cultură sănătoasă a creării şi dezvoltării unui software de calitate.

Angajații Google, Amazon, Netflix şi Facebook fac din revizuirile de coduri un aspect central al modului în care echipele comunică, cooperează şi colaborează între ele. Reviziile de coduri oferă o platformă şi un proces pentru realizarea unui management mai bun al softului.

Aşa cum a remarcat un guru în materie de coduri de programare, „revizuirea codurilor făcută de către experţi independenţi interni sau externi este unicul și cel mai bun lucru pe care-l poţi face ca să îmbunătăţeşti un cod”.

Am făcut parte din echipe de revizuire din întreaga lume; deschiderea şi transparenţa sunt tipice pentru procesul de revizuire și anulează orice intenţie de a induce în eroare. Cu cât sunt mai ample şi mai deschise reviziile de coduri, cu atât este mai puţin probabil ca nişte coduri prost scrise – şi nişte creatori slabi de coduri – să mai rămână în companie. Este greu de crezut că, la Volkswagen, managementul care se ocupa de partea tehnică sau inginerii de software au luat în serios procedura de revizuire a codurilor.
Companiile de clasă mondială apelează chiar la experţi din exterior pentru a obţine inspiraţie şi înţelegere intuitivă. În companie sunt aduși oameni înţelepţi, care să asculte, să ofere consiliere şi să faciliteze reviziile. Contează mult să ţi se ofere o perspectivă proaspătă. Problemele şi punctele nevralgice au parte de o atenţie specială şi de timp suplimentar. Echipele care au de livrat nişte rezultate deosebit de pretenţioase capătă cel mai mare sprijin posibil din partea experţilor interni şi externi.

Genul acesta de angajament transcende obiecţiile ce ţin de protejarea softului aflat în proprietatea exclusivă a companiei (deci nu permit utilizatorilor să le revândă sau să le modifice, fiindcă modificarea ar însemna să le fie puse la dispoziţie codurile-sursă aflate în spatele softului – n.trad.). Legea privind drepturile de autor, Digital Millennium Copyright Act, nu le impune companiilor să transparentizeze codul-sursă care stă la baza oricărui soft pe care îl comercializează. Este vorba despre un angajament faţă de calitate, integrat în cultura companiei. În cazul în care din echipa care se ocupă de revizuirea codurilor tale nu fac parte consilieri externi competenţi, atunci nu eşti de clasă mondială şi nici nu foloseşti cele mai bune practici în domeniu.

Exact aşa cum departamentele financiare se bazează atât pe auditorii externi, cât şi pe sistemele interne de control, realizarea cu integritate a codurilor de programare îţi impune să ai un nivel comparabil de supervizare şi de asigurare a calităţii şi a conformării la standarde. Ai încredere, dar verifică.
Prin urmare, directorii executivi serioşi nu văd reviziile de coduri ca pe „terenul de joacă al angajaţilor obsedaţi de computere”. Ei înţeleg faptul că reviziile sunt „locurile” în care se pot alinia oamenii cei mai talentaţi şi rezultatele digitale dorite. Oamenii din top management care au o înţelegere limitată a softului, dar au un grad înalt de apreciere faţă de impactul acestuia, îl pot superviza mai bine şi îşi pot aduce contribuţia la ceea ce se întâmplă.

Da, se întâmplă să apară şi greşeli, iar un cod de programare prost făcut poate fi ca un gândac de bucătărie în abilitatea sa de a rezista încercărilor de exterminare, dar culturile care impun o revizuire sănătoasă a codurilor – ca pe un proces sănătos de management al riscurilor – vor face viaţa grea tuturor celor care aspiră să devină „escroci”. Aşa cum am aflat din fiasco-urile financiare şi cum vom afla pe măsură ce se desfăşoară saga softului companiei Volkswagen, escrocii nu există ca să facă în ciudă neatenției top managementului, ei au succes tocmai datorită neglijenţei top managementului.

* Agenţia americană de protecţie a mediului, EPA, a acuzat Volkswagen că a evitat în mod deliberat respectarea standardelor cerute de reglementările „pentru un aer curat”, prin faptul că a montat ilegal, pe aproape 500.000 de automobile marca Volkswagen şi Audi comercializate în SUA în ultimii cinci ani, dispozitive de trişare („defeat devices”) ataşate sistemelor de control al poluării cu care sunt dotate automobilele. Aceste dispozitive sunt bazate pe un software ce preia complet controlul asupra emisiilor poluante în timpul testării și le blochează. Softul se dezactivează atunci când automobilul este condus în condiţii normale. Prin urmare, în timp ce circulă, automobilul respectiv emite niveluri de gaze poluante cu mult mai înalte decât o permit standardele. În acest fel au fost înşelaţi consumatorii americani, cărora Volkswagen le-a promis prin mesajele sale publicitare că le oferă un automobil care foloseşte combustibilul în mod „curat”.

*„Briciul lui Occam” este un raţionament stabilit de logicianul William of Ockham, potrivit căruia cea mai simplă explicație pentru un fenomen este de preferat uneia elaborate. Plângerea lui Horn la adresa „inginerilor de software, escroci” rezonează cu văicărelile unor directori executivi, rostite acum câţiva ani la adresa „traderilor escroci” de la băncile de investiţii UBS şi JPMorgan, ale căror manevre „au suflat” miliarde de dolari din conturile acestor companii. Oare sunt „escrocii” corporatişti chiar atât de deştepţi? Sau li se permite să ocolească sistemele de software şi sistemele de securitate interne care ar trebui să prevină abuzurile?

Michael Schrage este Research Fellow la Center for Digital Business din Sloan School – MIT şi autorul cărţilor Serious Play, Who Do You Want Your Customers to Become? și The Innovator’s Hypothesis.