PSIHOatelier: Femeia și alchimia ei – frumusețe, durere și putere. Cu Otilia Mantelers, expert în parenting
„Ați observat cum noi, femeile, avem tendința să ne cerem iertare excesiv, ca și cum ne-am scuza în fața tuturor pentru simplul fapt că existăm? Din copilărie, o femeie a învățat că trebuie să se mulțumească cu puțin, să se sacrifice, să pună nevoile celorlalți înaintea propriilor nevoi. Am învățat să avem grijă de ceilalți, de relații, dar de noi însene nu. Nu știm să primim, ne e teamă să cerem, să nu supărăm, să nu fim certate pentru că suntem prea bune. (…) Cum ar fi ca femeile să se mulțumească cu nimic mai puțin decât TOTUL? Cum ar fi ca femeile să se reîmprietenească cu furia (…)? Să învețe ca într-o relație să nu se mai axeze doar pe “noi”, ci și pe sine?”
Otilia este instructor Parenting by Connection, trainer de Playful Parenting și specialist în joaca terapeutică cu copiii de la 0 la 10 ani. De asemenea, Otilia este curator de conferințe internaționale de parenting și de cuplu.