Răzvan Popovici dă sonorul tare muzicii de cameră

„În relaxare sălășluiește grația”, îmi spune Răzvan Popovici, citând un filosof indian, în mijlocul interviului pe care mi-l acordă într-o dimineață însorită și înmiresmată de mai. Și lucrurile chiar par mai ușoare când le povestește el: și găsirea sponsorilor, și fermecarea publicului, și depășirea crizelor, și chiar jonglarea cu cele două roluri – de instrumentist și de organizator. „Trebuie să rămâi cool. Nu poți să gestionezi un festival dacă nu ești cool. În sensul de a avea un calm interior, o anumită suveranitate și încredere în tine. Bine, nu inconștiență. Deși, ca să ajungem la zece ani de SoNoRo a fost nevoie de inconștiență”. Răzvan Popovici era angajat al orchestrei din München când a decis, în 2006, să creeze festivalul de muzică de cameră din România. Avea experiența conducerii unui festival în Germania – Chiemgauer Musikfrühlinging Festival –, care pornise ca un proiect de petrecere a sfârșitului de săptămână cu prietenii. Învățase ce înseamnă organizarea unui festival, iar modelul a fost aplicat și în România, la început. „Conceptul era foarte simplu: muzicieni buni care cântă muzică frumoasă în locuri super”, își amintește Răzvan.

UN JOB NON-STOP

În următorii trei ani, a fost și angajat, și solist, și director de festivaluri. După un timp, a renunțat la contractul cu orchestra. „Era un moment de răscruce când puteam să merg mai departe așa, pe pilot automat la München în orchestră, dar am simțit că SoNoRo poate să se dezvolte foarte bine, cu un pic de grijă. Era ca o plantă la început.” Găsise deschidere pentru proiectul lui din România, ceva public, destui sponsori și mulți prieteni gata să-l ajute cu o recomandare sau orice i-ar fost necesar. A perseverat, a ținut la calitate, a adus muzicieni europeni, partituri mai puțin cunoscute, a descoperit locuri frumoase în care a invitat muzica și publicul. „Cred că în România cel mai important lucru e continuitatea, în toate domeniile. Că aici totul merge un an, doi și se oprește. Se împotmolește sau se schimbă complet. Cred că important este că SoNoRo a devenit un model pentru alți tineri, alți antreprenori. Arată că se poate, deși mulți spun că nu se poate. Dar trebuie să muncești foarte mult. Este un job non-stop, îți cere dedicare totală. Trebuie să-i convingi pe oameni. Apoi calitatea e primordială. Nu cred că am reușit să păstrăm atâția parteneri din sectorul privat dacă am fi uctuat calitatea. Mă refer la calitatea interpretării și la cea a concertelor.”

La Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo muzica este selectată de Răzvan și Diana Ketler, profesor la Royal Academy of Music din Londra, în funcție de tematica anului respectiv. „Conceptual, muzical, SoNoRo este foarte puternic, întot- deauna a fost de când ne-am decis să facem ecare concert sub un titlu. Nu e o înșiruire de artiști și de piese celebre. Sunt mulţi compozitori «necântați» în România. În fiecare an sunt audiţii în premieră. E un lucru extraordinar să ai libertate artistică totală. În concertele la care sunt invitat cânt predominant Brahms, Mozart, Schubert, Shumann. Nu sunt programe riscante, programe unde poţi să te joci. La SoNoRo și în festivalul din Germania avem programe inedite, piese pe care mereu am vrut să le cântăm, piese care se potrivesc cu tema. Este și o provocare intelectuală. Vă pot spune cu sinceritate că nu mă plictisesc nicio secundă în viaţa mea.”

SONORO 2016: LA MUSE ET LE POÈTE

Anul acesta tema festivalului va La Muse et le poète, ceea ce înseamnă că vor și momente literare incluse în program. Iar unul dintre concerte va susținut în librăria Cărturești de pe Lipscani. Programul este conceput deja, rămân de definitivat detaliile. „Ediţia din acest an este gata din toamna trecută. Cam totul e aranjat cu un an înainte: toate sălile, toţi artiștii. Anul acesta, dacă totul merge bine, vom avea trei săli noi din București. Vom avea concerte în București, Cluj, Timișoara, unde n-am mai fost de câţiva ani, și terminăm la Bistriţa, ca de obicei, în Sinagogă, un loc magnific.” Anul trecut, după București au urmat concerte la Cluj-Napoca și Arad, iar în final la Carnegie Hall, în New York. Răzvan Popovici spune că în direcția aceasta, a promovării pe plan internațional, vede și dezvoltarea festivalului, considerând că formula actuală este foarte bună. „Vom merge la Paris – suntem invitaţi la éâtre Des Bou es Du Nord al lui Peter Brook, un loc de cult în Paris, cu un concert sau două. Dar mai sunt foarte multe locuri unde vreau să mergem. Am reușit să ducem festivalul la Arezzo, în Toscana. Aceasta este ediţia a șasea acolo. Facem o săptămână de concerte cu aceeași grafică, același spirit, aceiași muzicieni. Și e interesant să vezi cum o iniţiativă românească a ajuns să cucerească o societate care e destul de închisă faţă de români.”

MUZICA DE CAMERĂ REDĂ VIAȚA VECHILOR CONACE


Dar SoNoRo nu e doar un festival, ci o platformă culturală care include concertele organizate pe timpul verii în conace din țară, locuri speciale pe care tot Răzvan le descoperă pentru a le da viață preț de un concert. „Când caut conace, mă duc personal. Așa cunosc România, de fapt. Eu sunt interesat oricum de arhitectură, dar în fiecare an mă duc, îmi iau cam o săptămână să cutreier, să le caut. Aveam peste 40 pe listă anul acesta, din care am ales 14. Unele sunt restaurate sau pe cale de restaurare, altele sunt ruinate, în stare groaznică, și atunci trebuie atrasă atenția”. Tot sub umbrela SoNoRo stă și programul educativ Interferențe, dedicat tinerilor muzicieni și realizat după modelul unui program din Germania al cărui bursier Răzvan a fost pe când avea 19–20 de ani. ,,E un program de mentorship prin care e creată o elită muzicală. Practic, petreci timp cu ei, cânţi cu ei, îi tratezi ca pe niște colegi mai tineri. E un proiect care îi face să gândească altfel.” Peste 250 de tineri au fost implicați până acum în program, iar rezultatele încep să se vadă, spune Răzvan. „Cred că generaţia aceasta este oricum mult mai dinamică, își dă seama că modelul vechi, în care muzicianul doar studiază și vin concertele la el sau îl sună agentul, nu mai funcționează. Trebuie să devii managerul tău.”

Experiența Occidentului este esențială, crede directorul SoNoRo, iar fără ea n-ar ajuns unde este.

„STAU ÎN BUCUREŞTI ŞI, ALTFEL, ÎN AVION”


Răzvan Popovici s-a născut într-o familie de muzicieni și a început să studieze viola cu tatăl său, Mugur Popovici. Părinții erau profesori la Liceul „George Enescu”, înainte de a emigra în Germania. Răzvan a plecat în 1990 și a făcut studii muzicale la Salzburg, Paris și Freiburg. A cântat ca solist la éatre-dés-Champs-Elysées din Paris, Cologne Philharmony, Festspielhaus Baden-Baden, Musashino Hall din Tokio, Konzerthaus și Musikverein din Vienna, Carnegie Hall din New York. A avut, de ase- menea, colaborări cu Berlin Philharmonic Orchestra și alte orchestre europene. Are numeroase concerte și acum. Peste 90 anul acesta. Când ne-am întâlnit, era pe picior de plecare spre Germania, unde urma să înceapă celălalt festival pe care îl conduce. „Programul meu este foarte bine planificat. Funcționează ca un ceas. Sunt, lunar, cât de mult pot în București și apoi o săptămână în Finlanda, următoarea în Anglia, pe urmă mă duc pentru trei concerte în Elveţia, vin înapoi la București pentru două săptămâni, zbor o săptămână în Germania.” La festivalurile la care este invitat îi cunoaște pe cei pe care, eventual, îi invită, ulterior, să cânte în România. „Așa s-a creat un network european excelent. Dacă eu cânt cu cineva în festival și ne simpatizăm și cântăm bine împreună, îl invit în festival. Sau ei mă invită pe mine, dacă organizează ceva. Unii dintre ei au festivaluri în ţările lor, nu majoritatea, doar câţiva”.

Răzvan Popovici spune că n-ar renun- ța nici la rolul de solist instrumentist, nici la cel de director de festival, pentru că ambele îi plac, chiar dacă sunt activităţi care îl solicită la maximum. „Poţi s-o faci și pe una, și pe cealaltă, dar trebuie să știi cum să le separi: când ești la laptop, poţi să te gândești la Beethoven, dar când ești cu Beethoven, nu te poţi gândi la laptop. Când mi-am pus costumul de concert fac swich aut, spun «la revedere!»” Dacă apare o problemă organizatorică, o preiau colegii. Ei mă menajează când trebuie să mă duc pe scenă. Sunt și situații când vin și mă întreabă, dar eu sunt într-o postură relaxată”. Experiența, inclusiv a celor zece ani de festival, i-a arătat că se găsesc soluții la probleme, chiar dacă presiunea crește în cazul unor „mici cataclisme organizatorice”. Echipa de organizare e formată din cinci oameni, dintre care unii graficianul, fotograful – sunt chiar de la început în proiect. Știu exact ce trebuie făcut, fac rapid crisis management dacă se întâmplă ceva. „Totul este rezolvabil și este întotdeauna timp pentru tot. Timp pentru învăţat piese noi. Chiar dacă ai doar o jumătate de oră, într-un context ca ăsta, într-o zi când ai mii de lucruri de făcut. Într-o jumătate de oră ţi-ai învăţat piesa. Trebuie să i extrem de agil. Agil mental, mai ales. Pentru că te concentrezi când organizezi ceva, când studiezi, te concentrezi pe scenă de zece ori mai mult. Marele meu noroc este că pot să mă detașez complet, odată ce am închis laptopul.”

MANAGERI CARE SĂ TREACĂ
DE SOLUŢIA SIMPLĂ, POPULISTĂ

În România e loc pentru numeroase alte festivaluri de muzică clasică, dar ele au nevoie de manageri curajoși, dispuși să experimenteze și să nu subestimeze pu- blicul, crede Răzvan Popovici. „Manageri și persoane care să treacă de soluţia sim- plă, populistă. De genul «Facem concert într-o curte de castel, vom cânta Anotim- purile de Vivaldi». Normal că atunci vine lumea. Dar încearcă să faci altceva! Pune un cvintet de Mozart, lucruri mai neobișnuite. Eu am introdus în program și ches- tii contemporane, și Zoltán Kodály sau Bohuslav Martinů, în locuri ca Țibănești, lângă Iași, sau Biserica de la Herina. Evident, inteligent cuplate cu Bach și Mozart. Totdeauna a fost un succes major.” De mult curaj ai nevoie și când, cu o broșură care include programul, te duci la posibilii finanțatori. Răzvan Popovici spune că a găsit înțelegere atunci când a pornit proiectul și pe parcurs, chiar dacă a avut și surpriza neplăcută de a pierde o nanțare cu două săptămâni înainte de eveniment. „Și în Germania, și în România așa am început: aveam programul, soliștii și nu aveam nanţarea. Întâi faci o broșură, aranjezi totul și te duci și ceri bani în stânga, în dreapta. Aici m-am dus prima dată la prietenii din școală care știam că aveau afaceri de succes și care au fost încântaţi. Am ajuns apoi la Ministerul Culturii, au fost niște fonduri, în mod salutar. Dar prima ediție i-o datorez doamnei Monica Tatoiu. Când un sponsor s-a decis cu două săptămâni înainte să renunţe la sprijinul promis, am ajuns la dânsa. Nu știam cine e, mi-a recomandat-o o prietenă. A donat o sumă foarte mare, care a salvat tot.”

În ciuda problemelor, nu s-a gândit niciodată să renunțe, ci s-a îndârjit să gă- sească soluții. „Am învăţat de la dirijorul orchestrei din Köln, o persoană foarte convingătoare. El spunea că bani se găsesc întotdeauna, oriunde. Dar trebuie să știi cum să-i obții.” Festivalul este susținut, în principal, prin finanțări private, deși, din acest an, Ministerul Culturii ar urma să acopere o parte din costuri. În găsirea și convingerea sponsorilor, rolul lui Răzvan Popovici e primordial. „De primele contacte mă ocup eu, după aceea – colegii mei. De sponsorizări, mă ocup eu. Acolo nu mă pot clona. Festivalul fiind finanţat într-o proporţie atât de mare din fonduri private, evident contactul personal e crucial.”

După 11 ani de existență, SoNoRo are parteneri stabili, o echipă cu experiență și un public fidel. „Cred că am reușit să creăm o comunitate a publicului și o comunitate de suporteri SoNoRo. Există un eșantion de oameni de afaceri de cel mai înalt nivel cărora pur și simplu le place muzica noastră. Și asta e foarte important, pentru că, atunci când ai parteneri pe termen lung, poţi să planifici pe termen lung și e o treabă serioasă.”

Însă și așteptările au crescut.

„Nu-ți mai poţi permite să spui «Eu anul acesta n-am găsit fonduri și anulăm festivalul». E o chestiune de onoare.”

Acest articol a apărut în numărul 228 al Revistei CARIERE.