RBS România lansează a cincea ediţie a programului de educaţie financiară MoneySense
Obiectivele educaţionale ale programului sunt furnizarea către elevi de informaţii în legătură cu administrarea finanţelor personale, calcularea unui buget personal, produse şi servicii financiare.
„La RBS avem un angajament pe termen lung faţă de educaţia financiară. Am sprijinit predarea educaţiei financiare în şcoli din Marea Britanie şi Irlanda de aproape 20 de ani şi toamna aceasta am început cel de-al cincilea an în România. Programul se implementează direct de profesori, dar suntem foarte dornici să ne implicăm şi personal, ca voluntari, pe lângă sprijinul financiar propriu-zis al programului. Am ţinut şi eu câteva ore de MoneySense la Bucureşti şi Cluj, iar experienţa de a merge la liceu şi de a interacţiona cu elevii mi s-a părut foarte stimulantă şi revigorantă. Deşi am vândut business-ul de retail, credem că avem în continuare multe cunoştinţe financiare de împărtăşit elevilor români şi aceasta este cea mai importantă latură a responsabilităţii faţă de comunitate pe care o avem ca bancă”, a declarat Henk Paardekooper, CEO RBS România.
Peste 7.000 de elevi de liceu vor frecventa orele acestui program
„Ne bucură faptul că interesul profesorilor şi elevilor de liceu pentru acest program este în creştere. Imediat după începerea şcolii pe data de 16 septembrie, am primit cereri pentru implementarea
MoneySense în 74 de licee din Bucureşti şi din opt judeţe din ţară. Estimăm că peste 7.000 de elevi de liceu vor frecventa orele MoneySense în anul şcolar 2013-2014, ceea ce înseamnă mai mulţi cu 10% decât în ediţia trecută. Credem în educaţia financiară la această vârstă pentru că tinerii care termină liceul cu un bagaj minim de cunoştinţe financiare vor înţelege mai uşor oportunităţile de dezvoltare personală, îşi vor dezvolta spiritul antreprenorial şi vor deveni adulţi responsabili”, a declarat Adriana Boştină, Director Executiv al Centrului Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Economică, fundaţie parteneră a RBS România, având ca responsabilităţi implementarea programului.
La nivel de grup, RBS a finanţat o cercetare independentă care a durat cinci ani şi a luat în calcul răspunsurile a peste 50.000 de copii şi tineri între 12 şi 19 ani din Marea Britanie în ceea ce priveşte atitudinea acestora faţă de bani şi cât de multe ştiu despre administrarea acestora. Aceste informaţii au fost cuprinse într-un raport având ca scop furnizarea unei baze de recomandări pentru îmbunătăţirea abilităţilor financiare ale generaţiei tinere. Raportul este disponibil pe site-ul RBS Group.